Pentru a face paşi pe drumul vieţii spirituale, Don Bosco propunea întotdeauna fapte concrete şi realizabile. Eficacitatea lor se datora nu doar fineţei analizelor făcute în prealabil, ci – în primul rând – fidelităţii pe care el o avea faţă de inspiraţiile cereşti. A ajuta un tânăr să se ferească de rău şi să progreseze în virtute este un fapt care cere o prezenţă continuă şi, mai ales, o prezenţă apropiată de vârsta şi preocupările celui care este ajutat. Don Bosco, imitându-l pe Dumnezeu, care a dat fiecărui om un înger păzitor, cerea celor mai virtuoşi să o facă pe îngerul păzitor pentru noii veniţi, adică să le stea alături, să-i ajute în greutăţi şi să-i îndrume la fapte bune. Oferim mai jos un pasaj în care Michele Magone, sosit de curând la Oratoriul lui Don Bosco întâlneşte un înger păzitor.

      Beppe îl cunoştea deja pe Michele cel faimos. În aceeaşi dimineaţă, după slujbă, don Bosco l-a chemat în cabinetul său.
      - Ascultă Beppe: dacă ţi-aş cere o favoare, ai face?
      - Desigur, cu bucurie!
      - Chiar dacă este un pic mai dificil?
      - Chiar dacă este foarte dificil. Voi face tot posibilul!
      - Este la Oratoriu un băiat din Carmagnola. Se cheamă Michele Magone. Tatăl său a murit deja de multişor iar el a crescut singur şi abandonat de toţi. Posibil să o fi luat deja pe o stradă greşită. De aceea, tu va trebui să fii îngerul lui păzitor; făcându-ţi-l prieten şi încurajându-l mereu cu multă bunătate când vezi că nu se comportă bine.
      - Şi dacă nu mă ascultă?
      - Vei vedea că te va asculta. În orice caz sunt aici ca să te ajut. Şi apoi este şi Domnul cu tine. Deci, succes şi când poţi vino să-mi dai veşti despre prietenul tău.

Astfel Beppe a devenit îngerul păzitor al lui Michele. Don Bosco se gândea că, pe lângă îngerul invizibil pus de Dumnezeu ca să ne păzească, în cazul unui băiat ca Michele n-ar strica un al doilea înger vizibil. Pentru aceasta el alegea cei mai buni băieţi, dezvoltând astfel simţul lor de responsabilitate şi formându-i cu logica dăruirii. Era pentru prima dată când Beppe fusese ales să facă pe îngerul păzitor, aşa că începu cu entuziasm.

      Michele, deşi impulsiv ca întotdeauna, simţi imediat pentru el o profundă simpatie iar primul lucru pe care Beppe l-a făcut, a fost acela de a-i arăta Oratoriul începând cu sala de studiu.
      - Câte bănci! exclamă Michele. Pentru cine este acea catedră acolo în spate?
      - Pentru asistent.
      - Şi ce face asistentul?
      - Ne ajută să studiem.
      - Şi dacă nu studiezi te bate?
      Pentru Michele era un lucru de o importanţă capitală.
      - Nimeni, niciodată, aici la Oratoriu, nu te va bate; cu atât mai mult asistentul, care este foarte bun. Va fi şi profesorul tău de latină.
      - Cum se cheamă?
      - Don Francesia, şi este un om cu o inimă de aur.
      - Cu atât mai bine! conclude Michele cu un suspin de uşurare.
      Merseră apoi în sala de mese, încă parfumată de pâine proaspătă; apoi în teatru, în timp ce Michele nu mai putea să-şi ţină în frâu bucuria gândindu-se că într-o zi ar putea recita şi el.
      - În mod firesc, pe aceia care nu se comportă bine, nu îi lasă să recite – concluse Beppe.
În sfârşit îi dădu un loc în cameră, şi apoi îl conduse în Biserică, zicând:
      - Acum mergem să-l găsim pe stăpânul casei.
      - Dar stăpânul nu este don Bosco?
      - Da şi nu. Don Bosco spune adesea că, stăpânul Oratoriului este Dumnezeu.
      Întorşi în curte, cei doi prieteni au continuat să-şi mărturisească aventurile şi proiectele.
      - Eu mă numesc Beppe, adică Giuseppe Rinaldi, din Chieri.
      - E mult de când ai venit aici la Oratoriu?
      - De când a murit mama mea acum doi ani.
      - Şi-ţi place să stai aici?
      - Sigur că-mi place; atât de mult încât anul trecut nu am fost acasă nici măcar în vacanţe. Vei vedea cât de bine este la Oratoriu. Don Bosco ne ajută să cântăm şi să ne jucăm. Din când în când ne duce în vizită în satul său, cu muzica şi cu teatrul.
      - Don Bosco este un preot care-mi place – adaugă Michele. Păcat că va trebui să încep să studiez. Mi se face rău numai gândindu-mă!
      - Hai! Am reuşit şi eu: de ce nu ar trebui să reuşeşti şi tu? Don Bosco este gata oricând să te ajute.
      Şi după o scurtă pauză:
      - Şi apoi voi fi şi eu. Doar suntem prieteni, nu-i aşa?

Andrei Munteanu, sdb