Harta Site Login
Răbdare faţă de cusururile celorlalţi

 

Răbdare faţă de cusururile celorlalţi
Cartea I, Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului, Capitolul XVI


            1. Se cade ca omul să rabde cu resemnare ceea ce nu poate fi îndreptat - în sine şi la ceilalţi -, până ce Dumnezeu va binevoi să rânduiască lucrurile altfel. Nu uita niciodată că aceasta prieşte cel mai mult sufletului, călindu-i răbdarea, fără de care vredniciile noastre n-au cum să preţuiască mare lucru. Dar nu înceta să te rogi fierbinte, cerând ajutorul lui Dumnezeu, spre a putea să porţi în duhul blândeţii povara.
            2. Nu te sfădi cu cel care - o dată sau de două ori povăţuit -, rămâne îndărătnic, ci încredinţează totul în mâinile lui Dumnezeu, ca, în faptele tuturor slujitorilor săi, voia şi cinstea lui să strălucească, El care ştie să întoarcă în bine tot răul. Dă-ţi silinţa să fii răbdător şi îngăduitor faţă de cusururile şi metehnele celorlalţi, oricare ar fi ele, căci nu eşti nici pe departe scutit de multe altele, pe care cei dimprejurul tău sunt nevoiţi şi ei să le rabde de la tine. Când tu însuţi nu te dovedeşti în stare de a-ţi îndrepta purtările aşa cum îţi propui, de unde cutezanţa de a cere ca altul să şi le îndrepte pe ale lui, după voia bunului tău plac? N-am zice nu ca ceilalţi să fie fără cusur, dar de îndreptarea metehnelor noastre ne sinchisim prea puţin.
            3. Am vrea să-i vedem pe ceilalţi mustraţi cu asprime; cât despre noi, nici nu vrem să auzim de dojană. Îngăduinţa arătată altora ne displace, deşi nu suferim să fim respinşi atunci când cerem pentru noi înşine scutire ori îngăduinţă. Pe ceilalţi i-am dori ţinuţi din scurt, potrivit tuturor rânduielilor; noi înşine nu suferim să fim, întru nimic, restrânşi de asprimile legii. Astfel se adevereşte cât de rar cântărim cu aceeaşi măsură pe aproapele nostru şi pe noi înşine. Dacă toţi oamenii ar fi desăvârşiţi, ce ne-ar mai rămâne de îndurat de la ceilalţi din dragoste pentru Dumnezeu?
            4. Adevărul este că Dumnezeu însuşi a rânduit să ne purtăm unii altora sarcinile (Gal 6, 2), căci nimeni nu-i fără cusur, nimeni fără jug şi povară, nimeni de ajuns sieşi, nimeni îndeajuns de cuminte şi înţelept; se cade, tocmai de aceea, să fim îngăduitori unii cu alţii, să ne îmbărbătăm unii pe ceilalţi, să ne dăm, după caz, unii altora o mână de ajutor, să schimbăm între noi îndemnuri şi poveţe. La necaz se arată, fără greş, virtutea fiecăruia. Iată că nu prilejurile îl fac pe om şubred, ci doar arată cât este de slab.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 796780