...actualizare periodică!

      Întrebări selecţionate... reflectă probleme actuale şi frecvente, semnalizate de scrisorile voastre, primite la adresa redacţiei:

      DE CE DUREREA?. Dragă Redacţie, [...] De ce toată această suferinţă în iubire? De ce[...] lumea pe care o vezi pe stradă, de multe ori este atât de tristă? De ce pentru a ajunge la Isus e nevoie de atâtea cruci [...] De ce pentru a iubi, uneori trebuie să sufăr? (Mihai, Bucureşti)

      Dragă Mihai, gândeşte-te puţin: iubirea fără momente de suferinţă, de nelinişte, de ansie e doar distracţie, superficialitate, este un joc, şi deseori vulgaritate. Totuşi, iubirea este cea mai mare cucerire a vieţii. Şi ca fiecare cucerire, pentru a o păstra, necesită responsabilitate, oboseală, greutăţi de înfruntat, chiar şi suferinţă uneori. Iată motivul pentru care falimentele în acest sector sunt în continuă creştere. Astăzi suntem tentaţi din ce în ce mai mult să repetăm greşelile făcute de Occident, încercând să evităm orice firimitură de durere, indiferent de preţ: în toate doar plăcerea... restul nu contează, chiar dacă astfel ne compromitem la nivel moral...
      Fără a cădea în nici o extremitate, să nu uităm că „aurul se probează în foc, iar omul în durere”. Don Bosco îi învăţa pe tinerii lui că spinii care ne înţeapă în această lume vor fi flori pentru eternitate. Să nu crezi că eu sunt un sadic... trebuie să luptăm împotriva durerii, mai ales dacă e superficială, inutilă, gratuită, dar... cu inteligenţă, pentru că sunt dureri care se pot înlătura uşor şi dureri peste care trebuie să învăţăm să trecem şi să luptăm. Să facem precum scoicile: când un fir de nisip intră în ea, o răneşte; cu toate acestea nu intră în disperare; pe zi ce trece această durere se va transforma într-o perlă!

_________________________________________

       Ciao! Sunt Claudia, am 20 de ani şi sunt la facultatea de istorie în anul al doilea. Îmi place să mă simt utilă şi îmi dăruiesc timpul liber copiilor şi celor din jur. Întrebarea mea ar fi: CE POŢI FACE ATUNCI CÂND SIMŢI CĂ NU MAI AI NICI O DORINŢĂ DE A STA ÎN MIJLOCUL COPIILOR, de a te dărui cum obişnuiai să o faci?

       Pai cred că ai putea începe prin a verifica unele lucruri:
       - cum obişnuiai să treci peste momentele mai grele, şi mai ales ce te motiva pentru a fi mereu prezentă în mijlocul copiilor... ai animat mai mult pentru „imaginea ta” sau pentru binele celorlalti?
       - să „vezi” cum ai crescut în bucurie, dăruire... te simti mulţumită de tine însăţi, de drumul parcurs? Cei care erau în jurul tău au produs schimbări în viaţa lor?
       - să-ţi dai seama că a fi în mijlocul copiilor, acum este diferit faţă de cum era în urmă cu 3-4 ani. Acum nu mai eşti multumită doar dacă faci parte dintr-o scenetă, dacă faci un bans în faţa copiilor... ci dacă pregăteşti (scrii sau regizezi pentru acea scenetă), dacă inventezi şi înţelegi ce sens are ceea ce faci. Gândeşte-te mereu care sunt finalităţile: ce va produce în copil un bans, un cântec, un joc... ce va învăţa din ceea ce experimentează alături de noi?
       Eşti chemată să devii mult mai responsabilă decât înainte, să nu trăieşti cu nostalgia trecutului... fii mereu deschisă spre orizonturi noi şi fii mereu alături animatorilor, căci ceea ce este mai important este să fii mereu pe aceeaşi frecvenţă cu coordonatorul principal... se lucrează mereu în echipă!

_________________________________________

      VIAŢA DE DINCOLO EXISTĂ? Dragă redacţie, am în mine un dubiu.. aud mult vorbindu-se despre viaţa de dincolo, dar sincer să fiu îmi pasă mai mult de viaţa de aici... şi dacă nu există lumea cealaltă? Înseamnă că viaţa de aici trăită creştineşte, nu are rost! (anonim)

     Un istoric din secolul XVIII, povesteşte despre unul care se făcuse călugăr, dar care mai înainte fusese mare duce, general de armate... Într-o zi, în timp ce traversa o pădure după o lungă călătorie, ex-generalul devenit acum călugăr, se întâlneşte cu regele, aflat în acel moment la vânătoare. Bineînţeles că-l salutase aşa cum se cuvine unui rege. Acesta, văzându-l acum îmbrăcat în nişte zdremţe, care nici pe departe cu semănau cu hainele de odinioară, când era generalul său, l-a luat în râs: „Ei, dragule... şi dacă toată această treabă cu viaţa de apoi s-ar dovedi a fi doar o simplă pălăvrăgeală? Ştii ce ţeapă ar fi!”. Răspunse călugărul: „Ar fi mult mai rău pentru Maiestatea Voastră, dacă totul va fi adevărat!”. Regele muţi. Apropo... marele matematician şi filozof, Blaise Pascal (1623-1662), în legătură cu acest pariu cât priveşte existenţa lui Dumnezeu, scria: „Dacă o nimeriţi cu această afirmaţie, câştigaţi totul; dacă nu, în cazul în care Dumnezeu nu există, nu pierdeţi nimic! Puteţi paria aşadar, fără să ezitaţi, că Dumnezeu există!”

_________________________________________

     ÎN LEGĂTURĂ CU AVORTUL. Aş dori să am ideile mai clare cât priveşte pasajul de la embrion la fiinţă umană. Unele prietene îmi spun să nu mai dramatizez atâta... lumea în care trăim e altfel! Avortul este sau nu ceva grav? (Andreea, Timişoara)

     Înainte de toate vreau să subliniez că dincolo de orice punct de vedere, avortul este o crimă, pentru că ucide copilul care urmează să se nască. Pentru a te ajuta să înţelegi mai bine, mă voi folosi de sfatul dat de medicul Bernard Nathanson, care a realizat un video pe care îl poţi găsi pe internet în diverse limbi. Cei care nu vor să recunoască gravitatea avortului, susţinând că nu se poate vorbi despre o fiinţă cu drepturi egale cu ale noastre, adică cu drept de viaţă, ar trebui să se gândească cum s-ar fi simţit ei înşişi, dacă părinţii lor ar fi decis să-i avorteze! Să nu uităm că viaţa este un DAR, iar noi nu suntem stăpâni ci administratori. Să fim mereu atenţi! Suntem tineri şi trăim într-o lume în care e foarte uşor să facem tot felul de nebunii... de ce atunci, cei care trebuie să plătească pentru greşelile noastre sunt tocmai aceşti copii destinaţi să nu se nască niciodată? Nu există nici o scuză care să justifice avortul! Să nu justificăm greşelile şi plăcerea... şi să nu luăm niciodată o astfel de decizie... greşelile se repară, nu se ascund! E greu... cei care se găsesc în astfel de situaţii, de multe ori sunt atât de confuzi, că e greu să ia o decizie bună, evitând astfel o greşeală şi mai mare: avortul = crimă! E mai uşor să eviţi o astfel de situaţie, decât să vindeci... Ar fi multe de spus şi despre problemele ce pot apărea la nivel psihic pentru fetele şi femeile care avortează... Sunt multe scrisori primite la redacţiile diferitelor reviste catolice şi nu numai, în care multe tinere regretă acest fapt, mărturisind că deşi au trecut mulţi ani de când au avut nefericirea să avorteze, efectele negative se fac simţite cu aceeaşi intensitate: regret, sensul de vină, disturbări psicologice de tot felul, şi mai ales conştiinţa că au contribuit la ”eliminarea” unei fiinţe nevinovate... Gândeşte-te de două ori înainte să faci o prostie de acest gen! Nu cred că viaţa unui om poate fi pusă în balanţă cu câteva minute de plăcere egoistă!

Iată materialul promis:
varianta în limba engleză http://www.silentscream.org/video1.htm
varianta în limba spaniolă http://www.silentscream.org/humanlifefilm.html
varianta în limba italiană http://www.kattoliko.it/leggendanera/modules.php?name=Urlosilenzioso