Mânat de-al dragostei fior

 

 

 

1.

Mânat de-al dragostei fior,

Isuse, vin la tine iar,

Plin de credinţă te ador

În Taina sfântului altar.

 

 

2.

Eu recunosc că eşti şi Om,

Şi Dumnezeu aici prezent

Cu al tău Trup şi Sânge scump,

Ascuns în sfântul Sacrament.

 

 

3.

Cu îngerii şi sfinţii tăi

Măreţ « osana » vreau să-ţi cânt,

Căci eşti acelaşi Dumnezeu

Cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

 

 

4.

Tu Rege eşti şi bun Stăpân,

Şi Preot răscumpărător;

Eşti bun Păstor şi Frate blând,

Dar eşti şi drept Judecător.

 

 

5.

Eu ţie credincios mă-nchin

Şi-n mila ta nădăjduiesc;

Ca Domnul Dumnezeul meu

Pe tine singur te iubesc.

 

 

6.

Primeşte binevoitor,

Acest buchet de adorări

Şi dă-mi, spre a-ţi putea sluji

Belşug de binecuvântări.