|
|
M: Pr. I. Simon |
Ref. |
Toate popoarele, bateţi din palme Lui Dumnezeu, el ni-i stăpân; Bucuraţi-vă, bateţi din palme, Preamăriţi-l toţi căci el este bun. |
|
1. |
Creator a toate este Domnul, Tatăl nostru iubitor. |
|
|
Puterea lui Dumnezeu |
|
2. |
Nesfârşit
de mare este Domnul, Lăudat şi preamărit. |
|
3. |
Peste cer
şi peste tot pământul Se întinde
slava lui. |
|
4. |
Tot ce-n cer
şi pe pământ există E lucrarea
mâinii lui. |
|
5. |
Lucruri mari cu
noi el săvârşeşte; Cine e ca
Dumnezeu? |
|
6. |
Nimeni lui nu-i
poate sta-mpotrivă Nici în cer,
nici pe pământ. |
|
7. |
Cînd el
strigă tremură şi munţii, Se topesc în
faţa lui. |
|
8. |
Domnu-i mare
şi atotputernic, Toţi se
pleacă-n faţa lui. |
|
|
Regalitatea lui Dumnezeu |
|
9. |
Împărat e
peste tot pământul Dumnezeu cel
preaînalt. |
|
10. |
Domnul sfânt e
rege pe vecie, Rege-n cer
şi pe pământ. |
|
11. |
Dumnezeu e
împăratul nostru, Tronul său
e-n cerul sfânt. |
|
12. |
Domnu-n veci pe
toţi ne stăpâneşte, Vrem, nu vrem,
suntem ai lui. |
|
13. |
Domnului
se-nchină şi-mpăraţii, Cine-i mare cum
e el? |
|
14. |
Tot
pământu-n faţa lui se-nchină Şi îi cântă Domnului. |
|
|
Dumnezeu e cale |
|
15. |
Dumnezeu ne este
călăuză Şi
stăpân în veci de veci. |
|
16. |
Cine vrea
să aibă-nţelepciune Să-l caute
pe Dumnezeu. |
|
|
Dumnezeu e ajutor |
|
17. |
Dumnezeu e turn
de apărare, El ni-i
stâncă şi-ajutor. |
|
18. |
Dumnezeu e
adăpostul nostru, E scăparea
tuturor. |
|
19. |
Dumnezeu e
ajutorul nostru, Cel mai bun
ocrotitor. |
|
20. |
În necazuri
să strigaţi Şi
veţi fi de el salvaţi. |
|
21. |
Orişicând
în Domnul să vă-ncredeţi, Nu vă
temeţi de nimic. |
|
22. |
Dumnezeu e
mântuirea noastră, Fie
binecuvântat. |
|
|
Dumnezeu e fericire |
|
23. |
Domnul e
răsplata noastră mare, Dumnezeu e
nesfârşit. |
|
24. |
Cei curaţi
se bucură în Domnul El e fericirea
lor. |
|
|
Dumnezeu e bunătate |
|
25. |
Dumnezeu e plin
de îndurare, Toţi
trăim din mila lui. |
|
26. |
Dumnezeu de noi
se îngrijeşte, Toate sunt în
mâna lui. |
|
27. |
Ne-a ales pe
noi de moştenire Să
formăm poporu-i sfânt. |
|
28. |
Bunătatea
lui e fără margini Pentru
toţi copiii săi. |
|
29. |
Dumnezeu ne
binecuvântează, Ca s-aducem rod
bogat. |
|
30. |
Minunat e
Domnu-n tot ce face, E şi drept
şi-ndurător. |
|
31. |
Domnul e
speranţa noastră vie, Pururi îl vom
lăuda. |
|
|
Laudă |
|
32. |
Lăudaţi-l
printre-ai voştri semeni, Printre cei ce
nu-l cunosc. |
|
33. |
Domnului
cântaţi cu bucurie, Preamăriţi-l
ne-ncetat. |
|
34. |
Prin cântarea
voastră-nflăcărată Să
se-ntindă slava lui. |
|
35. |
Voi popoare,
binecuvântaţi-l, Lăudaţi
pe Dumnezeu. |
|
36. |
Lăudaţi-l,
voi pământ şi ceruri, Preamăriţi
puterea lui. |
|
37. |
Preamărit
în veci să fie Domnul, Mântuirea
tuturor. |
|
38. |
Al său
nume-n veci slăvit să fie, Fie pururi lăudat. |
|