Când s-a-nfăptuit zidirea

		T: Pr. I. Bălan M: I. Ficki
1.	Când s-a-nfăptuit zidirea şi orânduirea-n haos, Din nimicul fără margini şi din veşnicul repaos; Când păcatul odrăslise blestem, jale şi amar, Licăreai, Fecioară Sfântă în obscurul milenar Peste veşnicii te razemi, operă desăvârşită, Din pământul nostru negru, roză albă, înflorită, Mai frumoasă, mai curată niciodată n-o să crească, Tu de la-nceput răpit-ai dragostea dumnezeiască.
2.	Tot ce Domnului a toate i-a fost drag a pus în tine, Tot noianul de miresme şi surâsuri de virgine; Căci erai aleasă Mamă, să dai viaţă lui Cristos, Să respingi amara roadă şi-orice patimă de jos. Erai doar întruchiparea, arca sfântă a iubirii, Tu erai mlădiţa verde, solul păcii, mântuirii, Ne-ai adus cu zămislirea-ţi prima noastră primăvară, Şi fiorii fericirii i-am simţit întâia oară.