|
Cu inima umilă şi deschisă să mergem acum să privim Giulgiul care ne va şopti cuvintele Evangheliei prin rănile Omului înfăşurat în Giulgiu pe care ni le va arăta.
1. Faţa (Ioan 18,20-22)
Pe amprenta feţei se poate observa cum nasul a fost dezaxat de o lovitură de baston. Această lovitură este mai vizibilă pe negativul fotografic; este clară şi direcţia loviturii de baston, mai bine evidenţiată de imaginea tridimensională.
2. Fruntea şi ceafa (Matei 27,27-30)
Se pot observa apoi multe coagulări de sânge pe frunte şi de-a lungul părului.
La mijlocul frunţii există o mică scurgere de sânge venos, în formă de trei întors, ca urmare a lezării unei vene. La marginea de sus a frunţii două râuri de sânge curg de la o rană superficială din partea dreaptă. Pe ceafă ies la iveală numeroase urme de hemoragie cu aceeaşi fizionomie ca cea de pe frunte.
Sângele are într-adevăr caracter artero - venos. Şiruri de spini înfigându-se profund au lezat probabil vreo ramură a arterelor occipitale şi câteva vene profunde. Leziunile venelor şi arterelor sunt cauzate de aşa-numita „încoronare cu spini” .
3. Spinii
Spinii care formează casca-coroană pusă pe capul Omului din giulgiu erau probabil aceia pe care botanicii le cunosc sub numele de zizyphus spina Christi. Aceşti spini au următoarea proprietate: dacă sunt apăsaţi uşor, se îndoaie, dar nu penetrează; în schimb, dacă sunt presaţi cu violenţă, penetrează ca nişte ace.
4. Loviturile biciuirii (Ioan 19,14-15) Omul Giulgiului este plin de răni şi lovituri. Experţii au numărat mai multe de 100, poate în jur de 100 sau 120.
Se pare că doar faţa nu a fost atinsă de lovituri (sau poate nu se vede din cauza sângelui mult). Au lovit mai mult în zona umerilor şi a coapselor. Biciuitorii au fost doi, de înălţime diferită iar cel biciuit stătea aplecat, cu spatele dezvelit.
5. Un tip de biciuire. (Mt. 27,26; Mc. 15,15) Acesta din figură este un tip de bici ale cărui bile (taxilli) se pot pune deasupra urmelor lăsate pe trup. Pentru biciuirea omul de pe Giulgiu probabil au fost folosite două feluri de bice: unul cu bile la capătul curelelor, altul cu cârlige. Lovitura biciului, aşadar, pe lângă vânătaie provoca şi o sfâşiere.
 
6. Drumul condamnatului
Imaginea Giulgiului a înregistrat cum a fost drumul Omului Giulgiului către locul osândei finale.
Umerii au fost frecaţi de „patibulum”, bârna transversală a crucii, legată de braţele condamnatului. Trebuie să fi fost lungă de un metru şi şaizeci de centimetri şi să fi cântărit aproximativ 40-50 de kilograme.
Căzături
 
Giulgiul revelă lovituri din cauza căzăturii lui Isus.
Zigoma dreaptă, sprâncenele, centrul frunţii, ambii genunchi şi ceva mai puţin zigoma stângă poartă semnele evidente ale unor lovituri provocate de căzătură, cel puţin trei. Evanghelia confirmă în mod indirect: Simon din Cirene este constrâns de centurionul roman să ducă crucea lui Isus:
„Şi cum îl duceau, îl prinseră pe un oarecare Simon din Cirene, care se întorcea de la câmp, şi-i puseră în spate crucea, să o ducă în urma lui Isus” . (Lc. 23,26-27).
7. Răstignirea
 
„Când au ajuns la locul numit Craniul, îl răstigniră acolo” (Luca 23,33). Răstignirea era folosită des în antichitate. Herodot constată că aceasta practică exista în Asia Mică la greci şi în Africa la Cartagine, preluată de la persani. Istoria aminteşte de mii de răstigniţi în primăvara anului 71 î. C.: în timpul revoltei lui Spartacus, cam 6000 de sclavi au fost răstigniţi pe strada Appia din ordinul lui M. Liciniu Crasso; 2000 de răzvrătiţi iudei au fost daţi să fie răstigniţi în anul 4 î.C. de către solul roman în Siria Quintilio Varo; „o mulţime de bandiţi” au fost răstigniţi în Palestina de către procuratorul roman Felice ( 52-60 d. C. ); în anul 70 d.C., în timpul asedierii Ierusalimului, mulţi oameni din oraş au fost răstigniţi: „500 pe zi sau mai mulţi.” Răstigniţii puteau să reziste mult, chiar şi două zile. Pentru a-i face să moară mai repede, le zdrobeau picioarele. Răstignirea a fost abolită de Constantin şi niciodată n-a mai fost practicată legal.
8. Picioarele(In 19,33)
Cele două picioare au fost prinse în cuie încrucişate, stângul fiind deasupra celui drept care se sprijinea pe bârna crucii.
Picioarele Răstignitului nu sunt zdrobite, cum spune Evanghelia.
9. Amprentele picioarelor
Piciorul drept (în pozitiv este stângul) a lăsat o amprentă completă, în schimb din piciorul stâng se vede doar urma călcâiului şi aceea a adânciturii, deoarece picioarele sunt suprapuse şi fixate cu un singur cui.
10. Mâinile şi braţele
Pe giulgiu braţele sunt încrucişate şi mâna stângă acoperă o parte din cea dreaptă. Rana este în carp, adică între osişoarele pulsului şi nu în palmă, aşa cum e în reprezentările artistice. A fost studiat şi experimentat locul cuiului şi aşa-numitul „spaţiu al lui Destot”, unde cuiul poate să treacă destul de uşor, rănind însă nervul senzitiv-motoriu, care, atunci când e lovit, declanşează o durere atroce. Petele de sânge nu sunt prezente în mod continuu de-a lungul nici unuia dintre cele două braţe.
Antebraţul drept este străbătut de pete de sânge care se întrerup şi se intersectează, urmând direcţia braţului; stângul, în schimb, prezintă două parcurgeri separate, ambele oblice.
11. Poziţia pe cruce
     
Sângele care a curs permite reconstituirea poziţiei pe cruce: braţele formau unghiuri diferite cu patibulul. Acest lucru înseamnă că poziţia condamnatului varia din când în când în funcţie de mişcarea, de aplecarea şi de înălţarea necesare pentru a putea vorbi, pentru a lua un pic de aer ca să nu moară imediat asfixiat.
12. Rana coastei (Ioan. 19, 33-34)
Rana produsă de suliţă iese în evidenţă, la fel ca şi rănile cuielor de la mâini şi de la picioare. Se află la dreapta, pe partea anterioară a toracelui, între a cincia şi a şasea coastă. Are formă ovală şi măsoară 4,5 cm lungime şi 1,5 cm lăţime.
În jurul rănii se vede o pată extinsă, în parte distrusă de incendiu; dimensiunile sale sunt de 6 cm x 15 cm. Este sângele fără ser ieşit, după moarte, din rana produsă de suliţă, sângele care mai înainte s-a adunat în adâncitura pleurei în urma uneia dintre multele traume suferite de Isus în timpul patimii. Lovitură suliţei ar fi făcut să curgă mai întâi partea roşie, apoi cea seroasă, aşa cum notează Ioan: „Ieşi sânge şi apă” (Ioan 19,34).
 
(vezi prof. Baima Bollone, op. c. p. 40)
13. Reconstruirea rănii. (Ioan 19,10-40)
Reconstituirea şi evidenţierea loviturii de suliţă cauzate Omului giulgiului, precum şi stabilirea tipului de sânge care a curs din această rană demonstrează că acesta era cu siguranţă deja mort când a fost înfăşurat în pânză. Sângele care a pătat pânza în acel loc este în fază de descompunere: este sângele unui cadavru.
14. Sângele de lângă rinichi
Două scurgeri de sânge sunt evidente în zona rinichilor. Au format un fel de curea de sânge care se poate observa transversal lângă şolduri. Este sângele unui om mort. S-a adunat acolo când trupul Omului din Giulgiu a fost depus în mormânt.
Pagina următoare |
