Eu merg înainte ca măgaru’

      Eu merg înainte ca măgaru’...
      Da, întocmai ca acel animal pe care un dicţionar biblic îl descrie astfel: „Măgarul din Palestina este un animal foarte rezistent, mai cu seamă la căldură, se hrăneşte cu scaieţi; are nişte copite a căror formă îi dau o mare siguranţă la păşit, îngrijirea lui nu este costisitoare. Singurele sale defecte sunt încăpăţânarea şi lenea.”
      Merg înainte ca acel măgaruş din Ierusalim, care, după ce a fost încălecat de Isus, în ziua sărbătorii măslinilor, a devenit animalul regal şi paşnic al lui Mesia.
      Nu sunt un învăţat, dar ştiu un lucru: ştiu să-l duc pe Cristos pe spinarea mea şi lucrul acesta mă face mai mândru decât a fi burgund sau basc.
      Eu îl port, dar El este cel care mă conduce: cred în El căci El mă călăuzeşte spre împărăţia lui.
      Cine ştie cât de hurducat se simte domnul meu când mă împiedic de o piatră!
      Dar El nu-mi reproşează nimic.
      E atât de bine să simt cât de bun şi generos este cu mine:
      Îmi lasă răgazul să o salut pe încântătoarea măgăriţă a lui Balaam, să visez dinaintea unui lan de grâu, ba chiar să uit că îl port.
      Merg înainte în tăcere.
      E ciudat cât de multe se pot înţelege chiar şi fără cuvinte!
      Singurele cuvinte pe care le-am înţeles bine par să fi fost spuse anume pentru mine: „Jugul meu este bun şi povara mea este uşoară.” (Mt 11,30)
      Credinţă de animal. Ca atunci când, într-o noapte de Crăciun, o duceam vesel pe mama lui spre Betleem.
      Merg înainte cu bucurie.
      Când vreau să cânt slava lui, fac o gălăgie de nedescris, cânt fals.
      Atunci El râde, râde cu poftă şi râsul lui preschimbă cărările drumului meu obişnuit într-un ring de dans, iar copitele mele butucănoase le transformă în sandale înaripate.
      Merg înainte ca un măgaruş care-l poartă pe Cristos pe spinarea sa.

      (Mons. Eschegaray)


      Dumnezeu are tot atâtea kilograme câte are fericirea.