Harta Site Login
Înfrângerea inimii

 

Înfrângerea inimii
Cartea I, Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului, Capitolul XXI


            1. Dacă vrei să propăşeşti cât de cât în viaţa duhovnicească, păstrează-te în frica lui Dumnezeu şi nu căuta să fii prea slobod, ci ţine în frâu toate simţurile tale şi nu te da la veselii nepotrivite. Înfrânge-ţi inima cu toată dăruirea şi vei afla adevărata evlavie. Căinţa deschide comoara multor bunuri, pe care desfrâul le risipeşte pe negândite. E lucru de mirare ca omul să poată pe deplin să se bucure de viaţa aceasta, gândind şi cumpănind acest surghiun al său şi primejdiile nenumărate care îi ameninţă sufletul.
            2. Din pricina uşurinţei inimii şi a nepăsării faţă de scăderile noastre, nu simţim durerile sufletului nostru, ci adesea râdem zadarnic, pe când, pe drept, s-ar cuveni să plângem. Nu-i libertate adevărată şi nici bucurie dreaptă, decât în sufletul care are frica de Dumnezeu şi conştiinţa împăcată. Fericit este acela care poate îndepărta de la sine toate opreliştile ce-i risipesc cugetul şi se poate reculege în sfânta căinţă! Fericit acela care îndepărtează de la sine tot ceea ce îi poate păta şi împovăra conştiinţa. Luptă-te cu bărbăţie; căci obiceiul cu obicei se învinge. De-ai şti să-i laşi în pace pe ceilalţi, şi ei te-ar lăsa liniştit la ale tale.
            3. Nu te amesteca în cele ce nu te privesc şi nu te băga în treburile celor mai mari decât tine. Ochiul tău să fie, mai înainte de orice, deschis asupra ta; şi până a-ţi mustra prietenii, mustră-te pe tine. Nu te întrista că nu ai trecere în faţa oamenilor; să ai însă părere de rău că nu trăieşti aşa cum se cuvine unui slujitor al lui Dumnezeu şi unui evlavios consfinţit lui. Adesea este mai folositor şi mai sigur ca omul să nu aibă în viaţa aceasta parte de prea multe mângâieri, mai ales din cele trupeşti. Iar dacă ne lipsesc cele dumnezeieşti, sau dacă le simţim rareori, noi suntem de vină pentru că nu căutăm înfrângerea inimii noastre şi nu ne lepădăm cu totul de mângâierile deşarte din afară.
            4. Recunoaşte-te nevrednic de mângâierea divină şi mai degrabă vrednic de multă potrivnicie. Când omul se căieşte din adâncul inimii, lumea întreagă i se pare o amară povară. Cine-i bun găseşte uşor pentru ce să fie îndurerat şi să plângă. Fie că gândeşte la sine sau la aproapele său, el ştie că în lumea aceasta nu-i nimeni lipsit de necazuri. Şi cu cât cugetă mai adânc, cu atât mai mult se îndurerează. Pricinile unei păreri de rău îndreptăţite şi lăuntrice sunt păcatele şi propria noastră viaţă, de care suntem atât de tare legaţi, încât rareori suntem în stare să ne ridicăm mintea la cele cereşti.
            5. Dacă te-ai gândi mai des la moartea ta decât la lungirea vieţii tale, desigur că te-ai îndrepta cu mai mare sârguinţă. Dacă te-ai gândi într-adevăr la chinurile viitoare ale iadului şi ale purgatoriului, cred că ai îndura cu plăcere truda şi durerile, şi nici o vitregie n-ar fi în stare să te înspăimânte. Dar fiindcă acestea nu pătrund până în inima noastră şi fiindcă ne place încă ceea ce ne măguleşte în lume, de aceea rămânem reci şi foarte trândavi.
            6. Adeseori neputinţa noastră spirituală este pricina pentru care bietul trup se plânge cu atâta uşurinţă. Roagă-te aşadar lui Dumnezeu cu smerenie, ca să-ţi dea duhul căinţei, şi spune împreună cu psalmistul: Hrăneşte-mă, Doamne, cu pâinea plângerii şi adapă-mă cu lacrimi din belşug (Ps 79, 6).

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 796508