Harta Site Login
Calea regească a Sfintei Cruci

 

Calea regească a Sfintei Cruci
Cartea a II-a, Poveţe pentru luminarea lăuntrică, Capitolul XII


            1. Multora li se pare aspru cuvântul acesta: Leapădă-te de tine, ia-ţi crucea şi urmează-l pe Isus (Mt 16, 24). Dar mult mai aspru totuşi va fi cuvântul celălalt, rostit în ziua de pe urmă: Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic (Mt 25, 41)! Cei ce ascultă acum şi urmează cu bucurie cuvântul crucii, nu se vor teme când vor răsuna cuvintele osândei veşnice. Acest semn, al crucii, va sta înălţat pe ceruri când Domnul va veni la judecată. Atunci toţi ucenicii crucii, care şi-au orânduit viaţa după Cel Răstignit, nu vor avea a se teme de nimic, ci se vor apropia de Cristos-Judecătorul cu cea mai mare încredere.
            2. Pentru ce, aşadar, te temi să iei crucea, calea însăşi care duce spre cer? În cruce este mântuirea, în cruce viaţa, în cruce ocrotirea împotriva vrăjmaşilor; în cruce izvorul dulcilor desfătări cereşti, în cruce tăria sufletului, bucuria spiritului, împlinirea virtuţii, desăvârşirea sfinţeniei. Nu este mântuire pentru suflet, nici nădejde de viaţă veşnică decât numai prin cruce. Ia-ţi aşadar crucea şi urmează-l pe Isus, pe drumul vieţii fără sfârşit. El a deschis calea, purtând pe umeri crucea, şi a murit răstignit pe ea pentru tine, ca, purtând aceeaşi povară şi tu, să râvneşti să mori la rândul tău pe cruce. Căci dacă vom muri cu Cristos împreună, vom trăi împreună cu El (Rom 6, 8). Şi dacă vei fi părtaş la patimile lui, din mărirea lui te vei împărtăşi.
            3. Într-adevăr, iată că totul atârnă de cruce, totul stă în răstignire; şi nu alta este calea ce duce la viaţă şi la adevărata pace lăuntrică: sfânta cale a crucii şi a răstignirii zilnice. Poţi colinda lumea întreagă, dacă vrei; poţi căuta pretutindeni tot ce doreşti: nicăieri nu vei găsi o cărare mai înaltă pe sus, şi nici o potecă mai sigură pe jos, în afară de calea sfintei cruci. Rânduieşte şi aşează totul după cum vrei şi cum ţi se pare mai bine: te vei convinge singur că pretutindeni pe lume trebuie, vrând-nevrând, să pătimeşti şi să suferi, până la urmă, pentru câte ceva - şi astfel, iată, peste cruce vei da, fără să vrei, întotdeauna: fie că trupul tău va fi încolţit de vreo durere, fie că sufletul tău va fi măcinat de alean şi de amărăciune.
            4. Se va întâmpla să fii părăsit de Dumnezeu, se va întâmpla să fii pus la încercare de aproapele tău, dar, mai des încă şi înainte de orice, îţi vei fi ţie însuţi povară şi întrucât nu vei putea afla uşurare ori scăpare prin mângâieri sau alte leacuri şi tămăduiri, decât când Dumnezeu va voi, va trebui să rabzi. Dumnezeu, într-adevăr, vrea ca tu să înveţi să suferi povara amărăciunii fără a te bucura de vreo alinare, şi lui singur să i te încredinţezi, şi astfel, prin urgisiri trecând, să te smereşti tot mai mult. Nimeni, într-adevăr, nu simte mai adânc în inimă patima lui Cristos decât acela căruia i s-a întâmplat să sufere amărăciunea răstignirii. Crucea este, aşadar, gata mereu şi te aşteaptă în tot locul. De ea nu vei putea scăpa, oriunde ai fugi: căci oriunde te-ai afla, te vei purta şi te vei găsi pe tine însuţi, mereu. Întoarce-te încotro vei vrea, în sus şi în jos, în dreapta şi în stânga: în toate părţile vei da peste cruce, şi, oriunde te-ai afla, n-ai altă cale decât să-ţi păstrezi cumpătul în răbdare, dacă vrei să te bucuri de pacea lăuntrică şi să te poţi învrednici de cununa vieţii veşnice.
            5. Dacă îţi porţi crucea de bunăvoie, crucea la rândul ei te va purta pe tine şi te va duce spre limanul mult dorit, acolo unde vor înceta toate amărăciunile care, aici pe pământ, nu pot lua sfârşit niciodată. Dacă îţi duci crucea cârtind, îţi sporeşti singur povara şi vei simţi pe umerii tăi o greutate şi mai apăsătoare; totuşi n-ai încotro: nu poţi decât să înduri mai departe ce ţi s-a dat. Dacă te scuturi de o cruce, vei da fără îndoială de alta, aproape sigur încă şi mai grea.
            6. Cum ţi-ai putea închipui că ai să scapi de ceea ce n-a scăpat nimeni dintre muritori până acum? Care dintre sfinţi şi-a trăit viaţa în această lume scutit de cruce, fără să aibă de înfruntat amărăciuni şi lucruri potrivnice? Nici Isus Cristos, Domnul nostru, n-a fost - măcar un singur ceas - scutit de durerile şi amărăciunile pătimirii pământeşti: Trebuia - zice el - să pătimească Cristos şi să învie din morţi şi astfel să intre în mărirea sa (Lc 24, 26, 46). Cum ai putea căuta o altă cale decât calea regească, drumul sfintei cruci?
            7. Întreaga viaţă a lui Cristos n-a fost decât o cruce şi o îndelungă mucenicie; cum să cutezi acum să cauţi, pentru tine, huzur şi veselie? Te amăgeşti peste măsură dacă socoteşti că, tot căutând, vei găsi altceva decât mereu alte suferinţe de îndurat, căci viaţa noastră muritoare e ţesută cu durere şi împresurată de cruci. Şi cu cât va fi înaintat cineva mai mult în spirit, cu atât mai grele, de cele mai multe ori, îi devin crucile de care are parte, căci osânda surghiunului acestuia pământesc e cu atât mai amară cu cât sufletul este mai înflăcărat de iubire.
            8. Dar sufletul, oricât ar fi încercat de suferinţă, nu-i cu totul lipsit de balsamul mângâierii, căci din chiar caznele crucii el simte cel mai bine cum încep să prindă a rodi fructele mântuirii. Într-adevăr, plecându-se omul de bună voie crucii, toată povara urgisirilor se strămută în încrederea că va veni şi alinarea dumnezeiască. Şi cu cât trupul sub jugul suferinţei se mistuie, cu atât spiritul se întăreşte înlăuntru prin har. Se întâmplă chiar, uneori, ca spiritul să se întărească atât de mult prin îndurarea potrivniciilor şi suferinţei, încât, împins de dragostea faţă de crucea lui Cristos - din care se împărtăşeşte până la contopire -, ajunge să nu mai voiască a trăi fără durere şi amărăciune: simţind că va fi cu atât mai plăcut lui Dumnezeu cu cât va putea pătimi mai mult pentru numele lui. Dar aceasta nu-i o virtute omenească, ci harul însuşi al lui Cristos, împărtăşind omului muritor atâta tărie încât să îmbrăţişeze, ba să iubească chiar, prin râvna spiritului, ceea ce, după legile firii, orice trup ar ocoli şi urî de moarte.
            9. Nu intră, într-adevăr, în firea omului să-şi ducă crucea şi crucea să-i fie scumpă; nici să-şi pedepsească trupul şi să-l supună: nu intră în firea lui să fugă de laudele omeneşti, să rabde ocara, să se dispreţuiască pe sine, ba să şi dorească a fi dispreţuit de ceilalţi; nu intră în firea omului să sufere toate oropsirile, jertfindu-şi folosul mereu, fără a pofti la nimic din belşugurile lumii acesteia. Dacă te uiţi la tine, nimic, într-adevăr, din toate acestea nu-ţi stă în putere; dar dacă îţi pui nădejdea în Domnul, puterea ţi se va da de sus şi vei stăpâni peste trup şi peste lume. Nici de vrăjmaşul tău diavolul nu te vei teme, fiind apărat de platoşa credinţei şi de semnul crucii lui Cristos.
            10. Ca o slugă bună şi credincioasă a lui Cristos, pregăteşte-te, aşadar, să porţi cu bărbăţie crucea Domnului tău, care s-a răstignit din dragoste pentru tine. Fii gata să înduri multe împotriviri şi nenumărate necazuri în viaţa aceasta plină de oropsiri, căci tot astfel vor sta lucrurile oriunde te-ai afla; şi oriunde te-ai ascunde, numai peste aceasta vei da pretutindeni. Nu se poate altfel şi nu-i leac care să te scape de amărăciunile vieţii şi de durere, în afară de puterea răbdării. Bea, aşadar, bucuros din paharul Domnului, dacă doreşti să fii prieten şi părtaş al măririi sale. Bizuieşte-te pe Dumnezeu şi aşteaptă de la El orice mângâiere: să facă Domnul după voia lui cu toate acestea. Cât despre tine, fii gata să suferi multe oropsiri şi amărăciuni şi socoteşte aceasta drept cea mai mare dintre mângâieri, căci nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum spre dobândirea măririi viitoare (Rom 8, 18), chiar de le-ai fi putut purta povara singur.
          1. Când vei ajunge până acolo încât, din dragoste pentru Cristos, amărăciunile să ţi se pară dulci şi plăcute, socoteşte-te fericit, căci ai aflat raiul pe pământ. Cât timp suferinţele îţi vor fi nesuferite şi vei căuta să fugi de ele, vei fi nenorocit şi împotrivirile de care acum încerci să fugi nu vor conteni să te urmărească pretutindeni.
          2. Fiind pregătit sufleteşte pentru ceea ce te aşteaptă - adică pentru suferinţă şi răstignire -, nu vei întârzia să te simţi mai bine şi, în curând, vei găsi pacea. Şi dacă ţi s-ar întâmpla să fii răpit, precum Apostolul Pavel, în cerul al treilea, tot nu ai fi, pentru aceasta, scutit de amărăciune. Eu îi voi arăta - zice Domnul - câte i se cade să sufere el pentru numele meu (Fapte 9, 16). Prin urmare, dacă vrei să-l iubeşti pe Isus şi să-l slujeşti până la capăt, nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să înduri şi să pătimeşti.
          3. Cât de bine ar fi să te învredniceşti a pătimi măcar ceva pentru numele lui Cristos! Ce mărire te-ar răsplăti, ce bucurie ar fi pentru toţi sfinţii lui Dumnezeu, ce pildă vie pentru aproapele tău! Într-adevăr, toată lumea sfătuieşte răbdarea, puţini însă sunt gata să îndure şi să se călească întru adevărata răbdare. Pe drept cuvânt s-ar cuveni să suferi şi tu puţin pentru Cristos, când atâţia suferă lucruri cu mult mai grele doar de dragul lumii.
          4. Întipăreşte-ţi în minte că trebuie să duci o viaţă de necontenită călire şi înfrânare, până la moarte: cu cât cineva moare mai mult poftelor sale, cu atât şi mai mult e pregătit să trăiască pentru Dumnezeu. Nimeni nu poate fi destoinic în cuprinderea celor cereşti dacă, mai înainte, nu s-a umilit, purtând povara suferinţei din dragoste pentru Cristos. Nimic nu-i mai plăcut lui Dumnezeu, nimic nu-ţi este ţie însuţi mai folositor în lumea aceasta decât să înduri bucuros amărăciunile, din dragoste pentru Cristos. Iar dacă ţi-ar sta în putere să alegi, s-ar cuveni mai curând să-ţi doreşti să suferi oropsiri pentru Cristos, decât să ai parte de răsfăţul mângâierilor sale: astfel, într-adevăr, te-ai putea apropia mai mult de Domnul, asemănându-te şi mai mult cu sfinţii. Căci vredniciile şi propăşirea noastră pe calea binelui nu stau în mulţimea mângâierilor şi în dulceaţa desfătărilor primite, ci mai degrabă în puterea noastră de a ne căli purtând jugul greutăţilor şi al durerii.
          5. Dacă ar fi fost pe lume o altă cale pentru mântuirea noastră mai bună şi mai folositoare decât suferinţa, Cristos, de bună seamă, prin cuvintele ca şi prin pilda vieţii sale, ne-ar fi arătat-o. Iată însă că El îndemna din toată inima - atât pe ucenicii săi, cât şi pe toţi cei dornici să-l urmeze - cu următoarele cuvinte: Oricine vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze mie (Lc 9, 23). După citirea şi cercetarea amănunţită a tuturor acestora, nu rămâne decât o singură încheiere: prin multe necazuri se cade nouă a intra întru împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 1).

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 796751