Harta Site Login
Cuvântul lui Dumnezeu se cade ascultat cu smerenie, deşi puţini sunt aceia care îşi apleacă urechea la glasul lui

 

Cuvântul lui Dumnezeu se cade ascultat cu smerenie, deşi puţini sunt aceia care îşi apleacă urechea la glasul lui
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul III


            1. Ascultă, fiul meu, cuvintele mele, cuvinte dulci, al căror rost pentru suflet depăşeşte cu mult toată ştiinţa filosofilor şi toată înţelepciunea lumii acesteia. Cuvintele mele sunt spirit şi viaţă (In 6, 64), şi nu pot fi judecate după mintea omenească. Cuvintele mele nu trebuie luate drept deşartă măgulire: ele se cad ascultate în tăcere şi primite cu toată smerenia şi cu fierbinte dragoste.
            2. Am răspuns: Ferice de cel îndrumat de tine, Doamne, de cel pe care-l vei învăţa din legea ta, ca să-i îndulceşti lui zilele rele (Ps 93, 12, 13) şi să nu rămână stingher în nemângâierea pământului.
            3. Încă de la început, spune Domnul, i-am învăţat pe proroci, şi până în ziua de astăzi nu încetez să vorbesc fiecărui suflet în parte; mulţi însă rămân surzi şi împietriţi la cuvintele mele. Mai mulţi încă sunt cei care ascultă mai bucuros de lume decât de Dumnezeu; mai lesne urmează aceştia poftele trupului decât voinţa lui Dumnezeu. Lumea făgăduieşte bunătăţi vremelnice şi neînsemnate, şi cei care-i slujesc poftesc la ele fără preget şi din toată inima; Eu făgăduiesc bunătăţi nemărginite şi veşnice, dar inimile muritorilor nu se mişcă din amorţire.
Unde se va găsi omul care să-mi slujească cu sârguinţă şi ascultare întru toate, precum îndeobşte e slujită lumea cu stăpânii ei? Ruşinează-te, Sidonule, strigă marea (Is 23, 4), şi află pentru ce: pentru un folos de două parale omul e gata să bată mii de drumuri; pentru viaţa eternă mulţi n-ar mişca un singur pas. O simbrie de nimic e la mare cinste; fără ruşine, preţul unei parale chioare devine, nu o dată, pricină de judecată; pentru fleacul cel mai mic, pentru făgăduiala celei mai neînsemnate dintre plăceri, omul nu pregetă să intre în zbucium şi iureş ziua şi noaptea.
            4. Dar ce ruşine! Dacă-i vorba de osteneli pentru binele ce nu se strică, pentru răsplata fără de pereche, pentru cinstea fără asemănare şi mărirea fără de sfârşit, omul se sperie, stă pe gânduri, pregetă. Ai pentru ce să te ruşinezi, aşadar, slujitor trândav şi cârtitor, căci, iată, toţi ceilalţi se arată mai nerăbdători şi râvnici de a întreprinde câte ce-va pentru pierzare, decât eşti tu gata să întreprinzi spre mântuire. Mai mult se bucură ceilalţi pentru ultima deşertăciune, decât te bucuri tu pentru bunul adevărului. Şi când te gândeşti de câte ori oamenii acestei lumi se lasă înşelaţi în speranţele lor; făgăduinţele mele, în schimb, nu lasă niciodată pe nimeni nemulţumit, în zadarnică aşteptare. Ceea ce am făgăduit, voi da; ceea ce am zis, voi îndeplini, dacă cineva va rămâne până la sfârşit credincios în dragostea mea. Căci eu împart răsplata tuturor faptelor bune, eu sunt cel care încearcă şi trece prin foc pe toţi cei drepţi.
            5. Întipăreşte-ţi adânc aceste cuvinte în inima ta: la vreme de ispită ele îţi vor fi de mare trebuinţă. Ceea ce nu înţelegi citind acuma, vei cunoaşte de-a fir-a păr în clipa încercării. Căci două sunt căile în care-i cercetez pe aleşii mei: prin ispitire şi prin mângâiere. Două sunt învăţăturile pe care, în fiece zi, le dau lor: de mustrare pentru rătăcirile lor; de îndemn spre calea propăşirii în virtute. Cel care, având în faţă cuvintele mele, le dispreţuieşte are cine să-l judece în ziua de apoi (In 12, 48).

Rugăciune pentru a cere darul evlaviei
            6. Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti singurul meu bine. Dar cine sunt eu ca să îndrăznesc să-ţi vorbesc? Cel mai sărac dintre slujitorii tăi, stârpitura cea mai josnică, cu mult mai sărac şi mai vrednic de dispreţ decât mintea poate gândi şi decât gura cutează să spună. Cu toate acestea, adu-ţi aminte, Doamne, că nu sunt nimic, nu am nimic, nu sunt în stare de nimic. Tu singur eşti bun, Tu singur drept, Tu singur sfânt; Tu poţi toate, Tu dai toate, Tu împlineşti toate, doar pe omul păcătos îl laşi cu mâinile goale. Adu-ţi aminte de milostivirea ta şi umple inima mea cu harul tău, Tu care doreşti să nu fie deşarte lucrările tale!
            7. Cum aş putea eu oare duce jugul greutăţii zilelor mele, în viaţa aceasta plină de amărăciuni, dacă nu m-aş bucura de milostivirea şi de harul tău? Nu-ţi întoarce faţa de la mine; nu prelungi încercările cu care mă cercetezi acuma; nu lua de la mine mângâierea ta, ca să nu fie sufletul meu ca un ogor fără apă. Învaţă-mă, Doamne, să fac voia ta (Ps 142, 10. 6), învaţă-mă să mă port cu smerenie şi cuviinţă înaintea ta. Căci tu eşti înţelepciunea mea, tu mă cunoşti în adevăr, ba m-ai cunoscut încă dinainte de a mă naşte şi de a veni pe lume.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 796510