Harta Site Login
Să ne punem toată încrederea în Dumnezeu, atunci când gurile rele sar să clevetească pe seama noastră

 

Să ne punem toată încrederea în Dumnezeu, atunci când gurile rele sar să clevetească pe seama noastră
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XLVI


            1. Fiul meu, nu te pierde cu firea şi nu deznădăjdui, ci încrede-te în mine. Ce sunt, la urma urmelor, vorbele altceva decât vorbe? Vorba zboară pe sus, fără să poată clinti din loc o singură piatră. Dacă eşti vinovat, gândeşte-te că e cazul să te îndrepţi; dacă ai conştiinţa curată, gândeşte-te că-i bine să înduri bucuros sudalma din dragoste pentru Dumnezeu. Fii mulţumit că ai de suferit de pe urma unor vorbe doar, când ai fi putut avea de îndurat încercări mai grele, peste puterile tale. Întreabă-te de ce pui tu asemenea fleacuri la inimă, dacă nu tocmai pentru că, încă robit trupului, pui prea mare preţ pe judecăţile oamenilor? Adevărul e că te temi să nu fii făcut de ruşine: iată de ce nu vrei să fii mustrat pentru greşelile tale şi încerci să te pui la adăpost sub pavăza dezvinovăţirilor.
            2. Cercetează-ţi bine cugetul şi vei vedea că cele lumeşti, ca şi deşarta dorinţă de a plăcea oamenilor, sunt încă vii în tine. Ori de câte ori încerci să scapi de ruşine căutând o portiţă care să te ferească de ocară pentru scăderile de care te faci vinovat, e limpede că nu eşti nici smerit cu adevărat, nici pe de-a-ntregul răstignit pentru lumea aceasta, aşa cum, învederat, nici toate cele pământeşti nu sunt cu totul moarte în tine. Dacă ai apleca urechea la cuvântul meu, nu ţi-ar păsa de zece mii de clevetiri omeneşti. Să zicem, de pildă, că s-ar scorni pe seama ta cele mai nesuferite ponegriri cu putinţă: cu ce te-ar atinge ele, dacă ai lăsa vorbele goale să treacă, precum pleava spulberată de vânt? Ar putea oare scornirile clinti măcar un singur fir de păr din capul tău?
            3. E însă adevărat că cel a cărui inimă nu-i reculeasă, şi care n-are privirea aţintită la Dumnezeu, se lasă uşor descumpănit de ponegriri şi de ocară. Dar cel ce se încrede în mine şi nu ţine morţiş la părerile sale va fi fără teamă. Eu ştiu şi judec cel mai bine toate tainele inimii; Eu cumpănesc cu dreptate toate faptele; Eu cunosc şi pe cel care ponegreşte şi pe cel ce suferă pe nedrept ponegrirea. Vorbele rostite vin de la mine şi cu voia mea se întâmplă, ca să se descopere gândul multor inimi (Lc 2, 35). Eu voi cântări atât pe cel vinovat cât şi pe cel nevinovat, dar pe amândoi prin judecata mea de taină.
            4. Adeseori mărturia oamenilor este înşelătoare; judecata mea este adevărată, bine întemeiată şi rămâne pururi de neclintit. De cele mai multe ori e tăinuită şi puţini sunt în stare să întrevadă amănuntele ei: dar ea nu dă greş niciodată şi nu se poate înşela, chiar dacă, uneori, în ochii celor nesăbuiţi, ar putea părea nedreaptă.
Iată de ce la mine trebuie să alerge fiecare în orice pricină de judecată, iar nu să se bizuiască, pripit, pe părerile oamenilor. Nici o nenorocire nu se întâmplă celui drept, tot ceea ce i se întâmplă vine de la Dumnezeu (Prov 12, 21). Şi chiar dacă va fi ponegrit cumva, prea puţin o să-i pese. La fel, dacă pe drept se va întâmpla să-l dezvinovăţească alţii, nu se va veseli prosteşte. Căci ştie bine că Eu cercetez inimile şi rărunchii (Ps 7, 10) şi nu judec după arătarea şi înfăţişarea văzută a lucrurilor. Într-adevăr, nu o dată se întâmplă ca ochii mei să găsească vină unei fapte care, privită pe dinafară, după judecata omenească, e socotită de laudă.
            5. Doamne Dumnezeul meu, judecător drept, puternic şi plin de răbdare, Tu care cunoşti şubrezenia şi becisnicia firii omeneşti, fii Tu tăria şi toată nădejdea mea: într-adevăr, nu mă pot bizui îndeajuns doar pe conştiinţa mea. Tu ştii şi tot ceea ce nu ştiu eu, astfel încât nu-mi mai rămâne decât să stau blând şi smerit, oricare ar fi împrejurarea mustrării sau pedepsirii mele. În bunătatea ta, iartă-mă pentru că, de atâtea ori, nu m-am purtat cum s-ar fi cuvenit, şi dăruieşte-mi harul unei răbdări mai temeinice. Căci mai mult îmi prieşte să mă bucur de milostivirea ta, dobândind iertarea, decât, închipuindu-mă fără nici o vină, să-mi înşel întru ascuns conştiinţa. Chiar dacă nu mă ştiu vinovat de nimic, nu întru aceasta m-am îndreptat (1 Cor 4, 4); căci, în lipsa milei tale, nimeni dintre cei vii nu va fi drept în faţa ta (Ps 142, 2).

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 796780