Harta Site Login
Despre ziua veşniciei şi strâmtorările vieţii de faţă

 

Despre ziua veşniciei şi strâmtorările vieţii de faţă
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XLVIII


            1. O, fericit lăcaş al cetăţii cereşti! O, zi luminoasă a veşniciei, niciodată umbrită de bezna nopţii, pururi scăldată în fulgerul adevărului! Zi a desăvârşirii, fericită, neumbrită de vreo îngrijorare, niciodată supusă strămutării şi schimbării. O, de-ar putea străluci şi pentru mine ziua aceea, ca să pună capăt tuturor celor trecătoare! Sfinţilor din ceruri ea le luminează cu lumină, iar nouă, celor ce suntem pe drum, aici pe pământ, ne licăreşte numai de departe, ca într-o oglindă.
            2. Locuitorii cetăţii cereşti o cunosc şi ştiu cât este de fericită; suspină cu durere, aici pe pământ, fiii Evei, căci ştiu cât de amarnică şi urâtă este petrecerea omului în această vale de lacrimi. Zilele vremii de acum sunt puţine şi rele, pline de durere şi de amărăciune: omul se pângăreşte cu multe păcate, cade în laţul multor patimi, e cuprins de numeroase temeri, frământat de multe griji, risipit încoace şi încolo de multe fleacuri şi lucruri fără rost, amăgit de multe năluciri, împresurat de nenumărate rătăciri, apăsat de povara multor ispite, moleşit de plăceri, chinuit de amar, de lipsuri.
            3. O, când vor lua sfârşit aceste ponoase? Când voi scutura robia jalnică a acestor păcate? Când, oare, cugetul meu se va îndrepta spre tine singur, Doamne? Când mă voi putea bucura deplin de tine? Când voi fi iertat de toată legătura, dezrobit de toate lanţurile care mă ţin la pământ cu mintea şi cu trupul? Când va veni şi pentru mine adevărata pace, pacea netulburată şi pură, pacea dinăuntru şi din afară, pacea neclintită şi desăvârşită? Bune Isuse, când oare voi sta în faţa ta ca să te pot vedea cu ochii? Când voi putea privi pe îndelete slava împărăţiei tale? Când, în sfârşit, vei fi pentru mine totul întru totul? Când voi putea fi cu tine în împărăţia ta, pe care ai pregătit-o celor pe care-i iubeşti din toată veşnicia? Părăsit, sărac şi stingher sunt în aceste ţinuturi vrăjmaşe, unde, strâns la ananghie, mă războiesc neîncetat.
            4. Alină, Doamne, surghiunul meu, uşurează-mi durerea: cu dor inima mea suspină după tine. Tot ceea ce îmi dă spre mângâiere lumea aceasta nu e decât povară. Doresc fierbinte să mă bucur de tine, dar nu pot ajunge până la tine. Aş vrea din toată inima să mă pot lipi de cele cereşti, dar iată, lucrurile pământeşti mă trag în jos, împreună cu poftele neînfrânate. Cu mintea aş voi să mă înalţ deasupra tuturor lucrurilor trecătoare, trupul însă, în pofida mea, mă sileşte să trag în jos către pământ. Astfel, nefericitul de mine, mă lupt cu mine însumi. Şi îmi sunt mie însumi povară, căci spiritul mă trage în sus, dar trupul, la rândul său, mă trage înspre cele de jos.
            5. O, ce suferinţă în sufletul meu atunci când, privind cu ochiul minţii la cele cereşti, dintr-o dată ispitele trupului, roiuri de gânduri străine năvălesc să-mi tulbure rugăciunea! Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine, nu părăsi la mânie pe slujitorul tău. Cu fulger fulgeră şi risipeşte-le. Trimite săgeţile tale şi tulbură (Ps 70, 12; 143, 6) toate nălucile şi închipuirile vrăjmaşului. Adună toate simţurile mele şi ridică-mă la tine; fă să dau uitării toate lucrurile lumii acesteia; fă să lepăd şi să dispreţuiesc închipuirile păcatului. Ajută-mă, Adevărule veşnic, ca nici o deşertăciune de pe lume să nu mă mai poată ademeni. Vino, dulceaţă cerească, şi spulberă din faţa ta toată necurăţia. Iartă-mă după mulţimea îndurărilor tale, iartă-mă, ori de câte ori, în timpul rugăciunii, gândul meu zboară altundeva, nu la tine. Mărturisesc că sunt într-adevăr foarte împrăştiat. Căci deseori nu sunt cu gândul acolo unde stau cu trupul, ci mult mai mult acolo unde mă poartă închipuirile. Mă las tras aiurea cu gânduri răzleţe. Iar ele mă duc, de cele mai multe ori, încotro mă trage inima. Cu iuţeala gândului vin peste mine năzăriri plăcute firii, măgulitoare pentru simţuri.
            6. Iată de ce, Tu, Adevărul însuşi, ai spus-o răspicat: Unde este comoara ta, acolo este şi inima ta (Mt 6, 21). Dacă cerul îmi este drag, mă gândesc bucuros la cele cereşti. Dacă lumea îmi este dragă, mă înveselesc în cele ce ei îi aduc fericirea şi mă întristez de nenorocirile ei. Dacă ţin la carne şi trup, gândul meu zboară adesea la cele trupeşti. Dacă îndrăgesc spiritul, mă bucur să cuget la cele spirituale. Căci cu plăcere aplec urechea şi vorbesc despre cele ce-mi sunt dragi şi duc cu mine acasă închipuirea lor. Ferice, însă, de acel om care din dragoste pentru tine alungă din inimă tot ceea ce îl leagă de făpturi; cel ce se războieşte cu firea şi-şi răstigneşte poftele trupului, ca să-ţi poată înălţa ţie rugăciune curată, izvorâtă dintr-un cuget nepătat: el se învredniceşte să ia loc în mijlocul corurilor îngereşti, liber de orice legătură trupească, atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 796751