Harta Site Login
Câtă bucurie şi dragoste arată Dumnezeu omului în această taină

 

Câtă bucurie şi dragoste arată Dumnezeu omului în această taină
Cartea  a IV-a, Despre Taina sfântului altar, Capitolul II


Glasul ucenicului
            1. Bizuindu-mă, Doamne, pe bunătatea şi marea ta milostivire, mă apropii, iată, ca un suferind de tine, Tămăduitorul meu; ca un înfometat şi ca un însetat, vin la Izvorul vieţii; un cerşetor se înfăţişează la Împăratul cerurilor; sunt ca un rob bătând la uşa stăpânului său: făptura se apropie, iată, de Făcătorul ei; nemângâiatul stă în pragul preabunului său Mângâietor. Dar de unde să-mi vină tocmai mie harul ca Tu să cobori până la mine? Cine sunt eu ca să vii să mi te împărtăşeşti pe tine însuţi în dar? Cum să se încumete un păcătos să stea înaintea feţei tale? Şi cum binevoieşti oare să te apleci până la păcătosul acesta? Cunoşti prea bine pe acest rob al tău, ştii bine că nu are nimic bun în sine, nimic care să-l învrednicească de acest dar al tău. Îmi mărturisesc nevrednicia, îţi recunosc bunătatea, îţi proslăvesc blândeţea şi-ţi mulţumesc pentru necuprinsa ta iubire. Căci pentru tine însuţi faci ceea ce faci, nu pentru vredniciile mele - ca bunătatea ta să-mi fie mai bine cunoscută, ca să mă pot împărtăşi dintr-o iubire mai înflăcărată şi să mă pot cerceta cu simţăminte de smerenie mai adâncă. De vreme ce ţie îţi place, şi pentru că Tu singur ai hotărât astfel, nu mă împotrivesc şi primesc, iată, darul tău, în nădejdea că păcatele mele nu mă vor face vrednic de osândă!
            2. O, dulce şi preablânde Isuse, câtă cinste, câtă recunoştinţă, câtă nesfârşită laudă ţi se cuvin pentru darul sfântului tău Trup, a cărui vrednicie nici o limbă omenească nu o poate rosti cum se cuvine! Dar cu ce gând mă voi apropia de sfânta Împărtăşanie, de Domnul meu pe care nu sunt în stare să-l cinstesc cum se cuvine, dar pe care totuşi doresc să-l pot primi cu vrednicie? Ce gând mai bun şi chibzuit decât acela de a mă smeri până la pământ înaintea feţei tale, proslăvind cu recunoştinţă nemărginita ta bunătate? Te laud, Dumnezeul meu, şi te preamăresc în veci. Mă dispreţuiesc şi mă supun ţie din adâncul nimicniciei mele.
            3. Tu eşti, cu adevărat, Sfântul Sfinţilor, eu, un păcătos bicisnic. Iată, te cobori până la mine, care nu-s vrednic nici măcar să-mi ridic privirile până la tine. Tu vii la mine, vrei să fii cu mine, mă chemi la ospăţul tău. Tu vrei să-mi împărtăşeşti din hrana cerească, din pâinea îngerească (Ps 78, 25), din tine însuţi, pâinea vie, care ai coborât din ceruri şi care dăruieşti viaţă lumii (In 6, 33).
            4. Acesta-i izvorul iubirii, aici se vede întreaga lumină a bunătăţii tale! Cum să-ţi mulţumesc, cum să te proslăvesc cum se cuvine? Câtă sfântă noimă în rostul pentru care ai întemeiat această Taină! Câtă dulceaţă şi fericire în ospăţul acesta, în care pe tine însuţi ni te dăruieşti drept hrană! Cât de minunată e lucrarea ta, Doamne; cât de puternică virtutea ta, Doamne, cât de negrăit adevărul tău! Cuvântul tău a fost de ajuns şi toate s-au făcut; totul s-a săvârşit după porunca ta.
            5. E lucru minunat şi vrednic de crezare - deşi cu mult deasupra puterii de cuprindere a minţii omeneşti -, ca Tu, Doamne, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, să fii întreg sub chipul umil al pâinii şi al vinului şi să nu te împuţinezi prin împărtăşire. Tu, Domnul şi Stăpânul lumii, care nu duci lipsă de nimic, ai vrut, prin acest Sacrament, să-ţi faci sălaş la noi; păstrează-mi inima şi trupul fără prihană; dă-mi harul unei conştiinţe senine şi curate, care, cât mai des, să-mi îngăduie să mă apropii de sfintele tale mistere; fă să pot primi, spre mântuirea mea veşnică, acest Sacrament, întemeiat şi hărăzit de tine spre veşnica-ţi cinstire şi amintire.
            6. Bucură-te, sufletul meu, şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru un dar atât de nepreţuit şi pentru negrăita mângâiere astfel încredinţată ţie în această vale de lacrimi. Ori de câte ori se reînnoieşte această Taină şi primeşti Trupul lui Cristos, lucrezi la mântuirea ta, devenind părtaş al tuturor vredniciilor lui Cristos. Dragostea lui Cristos nu se împuţinează, într-adevăr, niciodată şi izvorul îndurărilor lui nu seacă niciodată. Iată de ce, pentru primirea acestui mare har, trebuie să te pregăteşti întotdeauna, primenindu-ţi cugetul, gândind cu mare luare aminte la Taina răscumpărării tale. Slujind sau ascultând Sfânta Liturghie, la fel de mare, la fel de actuală şi vrednică de iubire să ţi se pară Sfânta Taină ca şi când întâia oară, în clipa aceea, Cristos în faţa ta s-ar fi coborât din ceruri, luând Trup în sânul preacuratei Fecioare; sau, atârnând pe cruce, ar sta să ispăşească prin răstignire şi moarte, câştigând mântuirea tuturor oamenilor.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 796751