Harta Site Login
Despre viaţa monahală

 

Despre viaţa monahală
Cartea I, Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului, Capitolul XVII


            1. În multe trebuie să te înveţi să-ţi calci pe inimă, dacă ţii cu adevărat să trăieşti în pace şi bună înţelegere cu ceilalţi. Nu-i lucru uşor să-ţi duci zilele la mănăstire sau împreună cu fraţii sub acoperişul aceluiaşi aşezământ; nu-i puţin lucru să poţi convieţui fără sfadă şi să-ţi păstrezi statornicia în credinţă până la moarte. Ferice de cel în stare să-şi încheie cu bine zilele trăind astfel. Dacă însă ţii cu adevărat să nu şovăi şi să propăşeşti până la capăt, nu uita că eşti, pe pământ, un biet pribeag în trecere, un călător în surghiun. Dacă vrei ca viaţa ta să fie cu adevărat legată de a lui Cristos, fii gata să treci drept nebun în ochii lumii.
            2. Nici haina, nici tonsura nu fac pe monah: adevăratul călugăr este cel care îmbrăţişează un cu totul alt fel de viaţă, prin răstignirea desăvârşită a poftelor şi imboldurilor firii sale. Cel ce umblă şi după altceva afară de Dumnezeu, cel ce caută şi altceva decât mântuirea sufletului său nu va găsi în calea sa decât amărăciune şi durere. Nu poate gusta tihna unei păci statornice cel ce nu-şi dă întreaga strădanie de a fi cel mai mic, întru totul supus tuturora.
           3. Ai venit aici să slujeşti, nu să porunceşti; nu uita că rosturile chemării tale sunt răbdarea, supunerea şi truda, iar nu huzurul şi taifasul. Aici omul se încearcă precum aurul în cuptor. Nu poate sta nimeni aici decât dacă, din toată inima, e hotărât să se smerească pe sine, întru totul, pentru Dumnezeu.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 796751