Harta Site Login
Să te simţi mic şi nevrednic în faţa lui Dumnezeu

 

Să te simţi mic şi nevrednic în faţa lui Dumnezeu
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul VIII


            1. Voi vorbi Domnului meu, măcar că sunt colb şi cenuşă (Gen 18, 27). Chiar dacă m-aş socoti mai mult decât pulberea, Tu, Doamne, te vei ridica să mă pui la locul meu pe drept cuvânt; păcatele mele vor mărturisi şi ele adevărul, eu însumi nu voi avea nimic de zis împotrivă. Dacă mă voi umili, în schimb, făcându-mă una cu pământul, dezbrăcându-mă de orice dragoste de a fi preţuit, răstignindu-mi mândria şi întorcându-mă, cum se şi cuvine, cu gândul la ţărâna din care am fost plămădit, atunci harul tău va coborî prielnic asupra mea, iar lumina ta va deveni sora bună a sufletului meu; atunci orice gând - oricât de mic - de îngâmfare se va spulbera îngropat pentru totdeauna în surpăturile nimicniciei mele. În adâncurile acestei strâmtorări îmi vei arăta ceea ce sunt cu adevărat, ceea ce am fost mai înainte şi ceea ce am ajuns: căci sunt un nimic şi n-am ştiut (Ps 72, 22). Lăsat în seama mea, iată, sunt un nimic, şubrezenia întruchipată; îndată însă ce îţi arunci asupra mea privirea, prind putere şi freamăt de o bucurie nouă. E uimitor cum atât de lesne, sub îmbrăţişarea blândă a aripilor tale, mă pot înălţa şi desprinde de pământ, eu, care, ca şi plumbul, sunt purtat şi tras într-una în jos.
            2. Iubirea ta face aceasta atunci când vine în întâmpinarea mea, cu toate că sunt un nevrednic; ea mă uşurează de povara atâtor griji şi nevoi, ocrotindu-mă de cursa primejdiilor grele şi, înainte de toate, scăpându-mă cu adevărat din ghearele răului. Căci ţinând la mine însumi cum nu trebuie, m-am aflat pe cărarea pierzaniei; dar lăsând totul şi pornind în căutarea ta, iubindu-te cu inimă curată, nu numai că te-am găsit pe tine, dar m-am descoperit pe mine însumi cu adevărat; căci, din dragoste faţă de tine, am putut dobândi o mai adâncă înţelegere a nimicniciei mele: căci tu, iubirea mea dulce, mă copleşeşti cu un belşug de care sunt nevrednic, îmi dăruieşti mai mult decât aş cuteza să cer sau să nădăjduiesc că aş putea primi vreodată.
            3. Fii binecuvântat, Dumnezeul meu, căci, în pofida nevredniciei mele, bunătatea şi mărinimia ta nemărginită nu conteneşte să mă copleşească cu tot binele, Tu care reverşi până şi asupra celor nerecunoscători şi a celor rătăciţi departe de tine darul binefacerilor tale. Întoarce-ţi, Doamne, faţa către noi, ca să-ţi putem fi recunoscători, în duhul smereniei şi al evlaviei: căci Tu singur eşti toată mântuirea, pavăza şi toată puterea noastră.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 797190