Harta Site Login
Să nu dăm niciodată uitării mulţimea binefacerilor lui Dumnezeu

 

Să nu dăm niciodată uitării mulţimea binefacerilor lui Dumnezeu
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul XXII


            1. Deschide, Doamne, inima mea asupra legii tale şi fă să pot umbla pe cărările poruncilor tale. Fă să pot înţelege voinţa ta şi, cu multă ascultare şi cu toată luarea aminte, să pot purta pururi în mine amintirea tuturor binefacerilor tale şi a fiecăreia în parte, ca astfel să-ţi pot aduce mereu prinosul cuvenit de mulţumire. Nu pot să nu recunosc că nu sunt în stare să-ţi aduc mulţumire cum se cuvine nici măcar pentru cea mai mică dintre binefacerile tale. Sunt mult mai prejos decât toate bucuriile pe care mi le împărtăşeşti şi, ori de câte ori mă gândesc la mărirea ta, mintea şi sufletul amuţesc în mine.
            2. Toate câte le avem, - de la trup şi de la suflet, tot ceea ce ne este dat să avem, pe din afară sau pe dinăuntru, de la fire sau de la har, - toate sunt binefaceri izvorâte din tine, toate vorbesc despre bunătatea, dărnicia şi sfinţenia ta, de la care purcede tot lucrul de care noi, făpturile tale, ne bucurăm. Şi chiar dacă unii primesc mai multe, alţii mai puţine, toate, oricum, purced de la tine, şi nici o fărâmă din nimic nu poate veni nimănui decât tot de la tine. Iar cel ce primeşte cumva o parte mai mare, nu se poate făli ca şi când şi-ar fi primit darul de la sine, nu se poate înălţa pe sine peste ceilalţi, nu poate, pe cei mai puţin avuţi decât el, să-i jignească: mai mare şi mai bun cu adevărat este cel care îşi însuşeşte cel mai puţin din ceea ce are şi care, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate, se umileşte pe sine din toată inima. Tot astfel, cel ce se pune pe sine mai prejos decât toţi ceilalţi, socotindu-se cel mai puţin vrednic din toţi, acela e cel mai vrednic şi cel mai în măsură să primească darurile cele mai mari.
            3. Cel ce primeşte mai puţin nu trebuie să se întristeze nici să se supere sau să fie invidios: pe tine, Dumnezeule, el trebuie şi mai mult să te caute şi bunătatea ta să ţi-o laude mai mult încă, deoarece împarţi cu atâta mărinimie, în dreapta şi în stânga, fără să te uiţi la vrednicia anume a cuiva. Toate purced de la tine: iată de ce, în toate, se cade să fii lăudat. Tu ştii cel mai bine ceea ce-i mai potrivit şi mai prielnic fiecăruia: Tu ştii de ce cutare se cade să primească oblăduire mai multă, cutare mai puţină; acestea toate sunt rosturi pe care nu noi, ci Tu le ştii şi le cumpăneşti, căci vredniciile fiecăruia doar ţie îţi sunt întru totul cunoscute.
            4. Iată de ce, Doamne Dumnezeul meu, văd un mare bine în faptul că nu am parte de belşug de daruri bătătoare la ochi, care să atragă asupra mea cinstea şi uimirea celorlalţi; ca, văzând sărăcia şi nemernicia mea, să nu iau nimic din ceea ce mi se întâmplă drept o pacoste sau o pricină de a fi ursuz, posac ori trist; ci dimpotrivă, să mă bucur şi să fiu voios; căci Tu, Doamne, ţi-ai ales prieteni şi slujitori dintre cei săraci şi smeriţi, din rândul celor dispreţuiţi de lumea aceasta. Cea mai bună dovadă sunt înşişi apostolii tăi, pe care i-ai rânduit mai mari peste întregul pământ (Ps 44, 17). Şi, cu toate acestea, viaţa lor pe pământ a fost fără vrajbă, curată şi umilă în totul, ştiut fiind că s-au bucurat chiar să sufere batjocură pentru numele tău (Fapte 5, 41) şi că au îmbrăţişat cu multă dragoste tocmai acele lucruri de care lumea se îngrozeşte.
            5. Nimic, într-adevăr, nu trebuie să aducă mai multă bucurie celui care te iubeşte şi îţi cunoaşte binefacerile decât tocmai îndeplinirea voinţei tale şi primirea fără şovăire a hotărârilor luate de tine din vecie; până într-atât încât omul să primească bucuros să fie ultimul, acolo unde oricine şi-ar dori să fie primul; să fie împăcat şi mulţumit la fel de bine cu locul de pe urmă cum ar fi cu locul din frunte; să nu se simtă jignit de înjosiri şi ocări; să ţină la bunul său nume la fel de puţin pe cât ar ţine altul de mult la faimă şi glorie. Pentru că voia ta şi cinstea numelui tău se cade să treacă mai înainte de orice: ele trebuie să dea sufletului mai multă mângâiere şi plăcere decât toate darurile şi binefacerile primite până acum sau de acum încolo.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 797190