Centrul Don Bosco România
În Dumnezeu singur se cade să ne punem întreaga nădejde şi credinţă

 

În Dumnezeu singur se cade să ne punem întreaga nădejde şi credinţă
Cartea a III-a, Despre mângâierea lăuntrică, Capitolul LIX


            1. Doamne, în cine să mă încred pe acest pământ? Din tot ceea ce se vede în jurul meu, unde să-mi caut mângâierea? Doar în tine, Doamne, Dumnezeul meu, a cărui milostivire este nesfârşită. Mi-a fost vreodată bine departe de tine? Mi-a fost vreodată rău avându-te alături? Mai bine sărac pentru tine, decât bogat fără tine. Mai bine pribeag pe pământ împreună cu tine, decât, fără tine, stăpân sus în ceruri. Unde eşti Tu, acolo e şi cerul; moartea şi iadul sunt acolo unde Tu nu eşti. Tu eşti dorul sufletului meu, de aceea n-am cum să nu suspin, să nu plâng şi să nu mă tângui. În nimeni nu mă pot încrede cu totul, nimeni nu-mi poate dărui oblăduire de nădejde, în afară de tine, Doamne, Dumnezeul meu. Tu eşti reazemul, încrederea şi mângâierea mea, Tu nu vei înşela încrederea mea niciodată.
            2. Fiecare caută ale sale (Fil 2, 31); singur Tu nu vrei altceva decât mântuirea şi propăşirea mea pe calea binelui, pe toate întorcându-le spre bine pentru aceasta. Chiar dacă mă treci prin ispite şi potrivnicii, toate le rânduieşti cu rost, spre folosul meu, aşa cum, în mii şi mii de feluri, ştii să-i încerci pe cei la care ţii. Prin asemenea încercări - la fel ca şi când m-ai copleşi cu clipe de cerească alinare - se cuvine să te laud şi să te iubesc în aceeaşi măsură.
            3. În tine, Doamne, Dumnezeul meu, îmi pun aşadar toată nădejdea şi în tine îmi caut scăparea; ţie îţi încredinţez toate amărăciunile şi încercările mele: tot ceea ce văd în jurul meu, în afara ta, mi se arată şubred şi nestatornic. Nu mă vor pricopsi nici mulţimea prietenilor, nici mâna de ajutor a cunoscuţilor puternici, nici sfătuitorii înţelepţi: nici unii dintre aceştia n-au fost de vreo ispravă, după cum nici cărţile învăţaţilor nu pot da mângâiere, după cum nici o nestemată nu poate scăpa din robie, după cum nici cel mai neştiut şi tainic ungher nu poate da siguranţă, - dacă tu, Doamne, nu te afli alături, spre a dărui oblăduire, îmbărbătare, alinare, învăţătură şi reazem de nădejde.
            4. Căci tot ceea ce, la prima vedere, ar părea să asigure pacea şi fericirea în afara ta, nu-i altceva decât o nălucire, întrucât nu poate dărui bucurie adevărată. Tu singur eşti rostul ultim al tuturor cuvântărilor: a nădăjdui în tine este, mai presus de toate, mângâierea tuturor celor care îţi slujesc. Privirile mele rămân aţintite către tine, Doamne; în tine mă încred, Dumnezeul meu, Părinte al milostivirilor; binecuvântează şi sfinţeşte, te rog, sufletul meu, cu roua binecuvântării cereşti, ca să poată deveni scaunul slavei tale veşnice, sălaşul sfinţeniei tale, şi nimic în el să nu jignească ochiul tău regesc. După mulţimea bunătăţilor tale şi după belşugul milostivirilor tale, priveşte spre mine (Ps 68, 17) şi ascultă rugăciunea sărmanului tău slujitor, surghiunit în mohorâtul ţinut al umbrelor şi al morţii. Ocroteşte şi păstrează sufletul nevrednicului tău slujitor printre atâtea primejdii şi printre ananghiile acestei vieţi, repede întoarse în stricăciune; sub oblăduirea harului tău, îndreaptă paşii mei pe calea păcii, spre patria luminii nestinse. Amin.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 1091252
Harta Site Politică de confidențialitate