Harta Site Login
Darul evlaviei nu poate fi dobândit decât prin smerenie şi lepădare de sine

 

Darul evlaviei nu poate fi dobândit decât prin smerenie şi lepădare de sine
Cartea  a IV-a, Despre Taina sfântului altar, Capitolul XV


Vocea Domnului iubit
            1. Darul evlaviei trebuie cerut lui Dumnezeu fără încetare, cu dor nestins; această rugă trebuie să fie făcută cu încredere şi răbdare; darul, o dată primit, trebuie păstrat în inimă cu recunoştinţă şi smerenie; răsădit de Domnul în suflet, darul trebuie lucrat cu sârguinţă; cât timp sufletul stă în aşteptare, clipa şi calea alese de Dumnezeu pentru împărtăşirea lui se cuvin lăsate în grija şi paza Domnului. Ori de câte ori nu te simţi înflăcărat de râvnă lăuntrică aşa cum s-ar cuveni, ceea ce, în primul rând, trebuie să faci e să te umileşti, fără totuşi a te lăsa abătut din cale-afară ori întristat peste măsură. Căci se întâmplă ca Dumnezeu să dea şi dintr-o dată ceea ce a amânat vreme îndelungată; El dăruieşte câteodată la sfârşit ceea ce la început a întârziat să dăruie.
            2. Dacă harul s-ar da totdeauna fără preget, după dorinţa şi placul fiecăruia, omului şubred aceasta nu i-ar folosi cu adevărat. Tocmai de aceea este bine ca omul să aştepte harul evlaviei cu nădejde, pace, răbdare şi umilinţă în suflet. Dacă harul întârzie să coboare sau, pe nesimţite, ţi se ia, gândeşte-te că vina-i a ta, şi lucrul se datorează păcatelor tale. Deseori câte un lucru mărunt împiedică şi stânjeneşte harul în suflet - dacă putem numi fleac ori lucru mărunt un lucru a cărui însemnătate e tocmai că stinghereşte zestrea unui bun atât de mare. Tocmai înlăturând asemenea piedici - mici sau mari ca însemnătate - mai mult, biruindu-le cu desăvârşire, vei căpăta ceea ce ceri prin rugăciune.
            3. E de ajuns să te încredinţezi lui Dumnezeu din toată inima, încetând de a mai dori una sau alta, după cum ţi-ar veni cheful sau pofta; ajunge să te reculegi temeinic întru tine, ca, neîntârziat, să simţi împăcarea şi pacea punând stăpânire pe sufletul tău; nimic, într-adevăr, nu-i mai bun, nimic nu-i tihneşte mai bine sufletului decât împăcarea cu voinţa lui Dumnezeu. Iată de ce omul care, cu inimă curată, îşi înalţă gândul şi dorinţele spre Dumnezeu singur, cel ce se leapădă de orice iubire neorânduită, nemaisuferind să-l atingă nici o neplăcere venită de la făpturi, acela va fi cel mai bine pregătit să primească şi harul ceresc, cel mai vrednic, cu adevărat, de darul lui Dumnezeu. Domnul îşi revarsă binecuvântarea în vasul sufletelor care sunt golite de toate. Şi cu cât cineva îşi desface mai deplin inima de legătura celor mai mici amănunte pământeşti, cu cât îşi răstigneşte poftele dispreţuindu-le mai bine, cu atât harul va odrăsli mai lesne, cu atât se va revărsa mai îmbelşugat, cu atât mai sus va înălţa acea inimă.
            4. Atunci lumina va fi îmbelşugată şi totul va deveni limpede; inima se va uimi şi va tresălta, cuprinsă de fiorul păcii; căci mâna Domnului va fi asupra ei ca o pavăză şi în mâna Domnului se va afla totul, pentru totdeauna. Aceasta va fi binecuvântarea celui ce-l caută pe Dumnezeu din toată inima, a celui care nu zadarnic şi-a primit sufletul (Ps 23, 4). O dată cu sfânta Euharistie, omul acela primeşte şi marele har al unirii cu Dumnezeu: el nu caută mângâierile evlaviei pentru sine, căci, mai presus de orice evlavie şi mângâiere, el pune slava şi preamărirea lui Dumnezeu.

 


 

 

Imitaţia lui Cristos

Thomas de Kempis

Nr vizitatori: 796751