Centrul Don Bosco România
Fericita Alexandrina Maria da Costa

Fericita Alexandrina Maria da Costa

 

 

      Alexandrina Maria da Costa s-a născut pe 30 martie 1904 la Balasar în Portugalia. Este educată creştineşte de mama sa, împreună cu suriora sa Deolinda. Alessandrina rămase în familie până la şapte ani, apoi fu trimisă la Póvoa do Varzim în familia unui lemnar, pentru a putea frecventa primii ani de şcoală. Întorcându-se la Balasar munceşte pe câmp. Este vivace, glumeaţă, afectuoasă şi foarte căutată de prietenele ei.

      La 14 ani sare de pe fereastră în curtea casei sale, pentru că unele persoane vroiau s-o forţeze să cadă în păcatul necurăţiei. Cinci ani mai târziu, fractura provocată de acea căzătură se transformă într-o paralizie totală, care o constrânge să rămână la pat pentru mai mult de 30 de ani.

      Este îngrijită de sora ei mai mare. Cere darul vindecării, dar Sf. Fecioara Maria îi dăruieşte harul de a accepta suferinţele şi dorinţa de a suferi pentru salvarea sufletelor. Carisma saleziană „victimală”, care se dezvoltă cu don Beltrami, don Czartoryski, don Variara şi sora Eusebia, o inspiră şi pe Alessandrina. Se oferă ca victimă lui Cristos pentru întoarcerea păcătoşilor şi pentru pace în lume: „Nu am alt scop decât de a da glorie lui Dumnezeu şi a salva sufletele”.

      Timp de patru ani (1938-1942), această paralizie se ameliorează, coboară din pat, şi de 182 de ori retrăieşte pasiunea lui Cristos în fiecare vineri, timp de trei ore, extrem de dureroase. Cere şi obţine de la Papa Pius al XII-lea consacrarea lumii la Inima Imaculată a Mariei (pe 31 octombrie 1942).

      De pe 27 martie 1942 până la moarte, 13 ani şi 7 luni, nu se hrăneşte cu nimic: nici un fel de băutură şi nici un fel de mâncare, în afară de Sf. Euharistie primită zilnic. Acest fapt suspectabil fu verificat ştiinţific de mulţi medici. Alessadrina fu o mare mistică.

      Voia Domnului fu ca al doilea director spiritual să fie un salezian, don Umberto Pasquale, care avu grijă şi de agenda ei spirituală. Cunoscându-l, deveni cooperatoare saleziană. Spunea: „Simt o comuniune imensă cu salezienii şi cooperatorii din întreaga lume, când privesc atestatul meu de apartenenţă şi ofer suferinţele, unită cu ei, pentru salvarea tinerilor! Iubesc congregaţia saleziană. O iubesc atât de mult încât nu o voi uita niciodată, nici pe pământ, nici în Cer”.
      Mii de persoane veneau la patul său pentru a primi alinare din cuvintele şi rugăciunile sale. Pe 13 octombrie 1955 muri la Balasar, unde acum este înmormântată. O mulţime de grupuri de pelegrini merg să o viziteze. Papa Ioan Paul al II-lea o declară fericită pe 25 aprilie 2004.

 

Nr vizitatori: 1082961
Harta Site Politică de confidențialitate