Harta Site Login
Despre noi
Salezienii in lume
Familia saleziana
FMA
Cooperatori
Grupurile familiei
Sistemul educativ
Sfintenie saleziana
Sfinti
Fericiti
Venerabili
Servi ai lui Dumnezeu
Intrebari frecvente (FAQ)
Servul lui Dumnezeu Augusto Hlond

Servul lui Dumnezeu Augusto Hlond

 

      S-a născut la Brzeckowice în Polonia pe 5 iulie 1881. La 12 ani, atras fiind de faima lui don Bosco, îl urmează în Italia pe fratele său mai mare, Ignazio, pentru a se consacra Domnului în congregaţia saleziană, fiind urmat mai târziu de alţi doi fraţi. După ce termină noviciatul, începe studiile pentru a deveni preot, în 1896. Terminând studiile la Roma la Universitatea Gregoriană, se întoarce în Polonia, la Oswiecim, pentru a face ucenicia saleziană. A fost sfinţit preot pe 23 septembrie 1905. În 1907 este director în noua casă deschisă la Przemysl, şi apoi este director la Vienna.
      În 1919 inspectoria (provincia) Austro-ungară se împarte în două, iar el este numit inspector (provincial). În doi ani, deschide alte 10 case pentru formarea tinerilor. După ce a fost pentru o perioadă de timp administrator apostolic, a fost consacrat episcop de Katowice pe 3 ianuarie 1926. În anul următor, pe 20 iunie, devine cardinal. Primeşte ascultarea de a se îngriji de polonezii emigraţi în întreaga lume; pentru ei a fondat "Societatea lui Cristos".
      În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el însuşi a fost constrâns să fugă în exil. Întâi a locuit la Roma unde a început o curajoasă apărare a patriei sale, intensificată în momentul în care s-a transferat în Franţa, locuind la Lourdes. Descoperit de poliţia nazistă a fost deportat la Paris pentru a forma un guvern polonez care să se compromită cu nemţii.
      Cardinalul refuză în mod categoric, motiv pentru care va fi închis mai întâi la Lorena, apoi la Westfalia. Eliberat de trupele aliate se întoarce în Polonia, unde este numit Arhiepiscop de Varşovia. La fel cum luptase împotriva nazismului, va continua să combată şi ateismul comunist.
      Providenţa îl salvează de multe atentate. A murit în ziua de 20 octombrie 1948: înmormântarea a fost ceva de nedescris. În locul lui, a fost numit Stefan Wyszynski, care îl va încuraja şi îl va susţine pe Karol Wojtyla, viitorul papa Ioan Paul al II-lea.

 

Nr vizitatori: 797375