Centrul Don Bosco România
Fericitul Iosif Calasanz

Fericitul Iosif Calasanz

 

 

      În 1936 familia saleziană era în creştere în Spania: erau trei inspectorii (provincii) de salezieni şi o inspectorie de surori saleziene.
      În acel an, Biserica spaniolă a suferit o violentă persecuţie. Au fost masacraţi mii de preoţi, călugări, călugăriţe şi laici, doar pentru că erau creştini; printre ei se numără şi mulţi membri ai Familiei Saleziene, 95 salezieni martiri: 39 salezieni preoţi, 26 salezieni coadiutori, 22 salezieni studenţi, 2 surori saleziene (FMA), 5 salezieni cooperatori, 3 aspiranţi salezieni.
      Cauzele canonizarării au fost împărţite în două mari grupe: grupul din Valencia – 32 martiri – în frunte cu părintele Jose Calasanz, şi un alt grup alcătuit din salezienii din Siviglia şi Madrid – 63 martiri – în frunte cu părintele Enrico Saiz Aparicio. Persoanele din primul grup au fost declarate fericite pe 11 martie 2001 împreună cu alţi martiri ai diecezei de Valencia.

VALENCIA:

      16 Preoţi: Giuseppe Calasanz (1872-1936), José Batalla Parramón (1873-1936), José Bonet Nadal (1875-1936), Jaime Bonet Nadal (1884-1936), Antonio María Martín Hernández (1885-1936), Sergio Cid Pazo (1886-1936), Juan Martorell Soria (1889-1936), Julio Junyer Padern (1892-1938), Recaredo de los Ríos Fabregat (1893-1936), Francisco Bandrés Sánchez (1896-1936), Julián Rodríguez Sánchez (1896-1936), José Otín Aquilué (1901-1938), José Castell Camps (1901-1936), José Giménez López (1904-1936), Alvaro Sanjuán Canet (1908-1936), José Caselles Moncho (1907-1936).
      7 Coadiutori: José Rabasa Bentanachs (1862-1936), Angel Ramos Velázquez (1876-1936), Gil Rodicio Rodicio (1888-1936), Jaime Buch Canals (1889-1936), Agustín García Calvo (1905-1936), Eliseo García García (1907-1936), Jaime Ortiz Alzueta (1913-1936).
      6 Salezieni studenţi: Miguel Domingo Cendra (1909-1936), Félix Vivet Trabal (1911-1936), Pedro Mesonero Rodríguez (1912-1936), Felipe Hernández Martínez (1913-1936), Zacarías Abadía Buesa (1913-1936), Javier Bordas Piferrer (1914-1936).
      2 Surori saleziene (FMA): Maria Carmen Moreno Benítez (1885-1936, vicar inspectorial, foată directoare şi confidentă a Fericitei suori Eusebia Palomino care îi profetiză martiriul), Maria Amparo Carbonell Muñoz (1893-1936).
      1 Colaborator laic: Alexandro Planas Saurí (1878-1936).

 

      Don Giuseppe Calasanz (1872-1936) s-a născut la Azanuy. În 1886 îl vede la Sarrià pe don Bosco deja obosit şi suferind. Devine salezian în 1890, iar cinci ani mai târziu, preot. Fusese secretarul lui don Rinaldi şi superior al Inspectoriei (Provinciei) din Perù-Bolivia. Reîntors în Spania devine inspector de Terraconense (Barcellona – Valenza). Om de suflet şi apostol neobosit, se preocupă încă de la început de sfinţenia confraţilor săi.
      22 iulie 1936: după ce întreaga noapte casa saleziană a fost împroşcată de gloanţe, laprima oră a dimineţii a fost invadată de miliţieni. În acele zile, inspectorul (provincialul) Giuseppe Calasanz, unul dintre primii salezieni ai Spaniei, predica exerciţiile spirituale. După câteva secunde a intrat în casă şi şeful miliţiei: “Nu i-aţi împuşcat încă? Nu eram de acord ca fiecare să împuşte câte unul?” Unii au fost ucişi pe loc, ceilalţi transportaţi şi ucişi pe drum sau în închisoare.

      Părintele salezian, Sergio Cid, călătorea în tramvai în Barcelona. Câţiva miliţieni l-au privit îndelung şi şi-au dat seama că era un preot; prinzându-i un braţ, îi scoase mâna din buzunar: între degete avea Sf. Rozariu. Imediat l-au aruncat din tramvaiul ce mergea cu viteză mare: a murit pe loc lovindu-se în cădere de un stâlp
      Tot în Barcelona, în internatul Sfânta Dorotea, două surori saleziene, Carmen Moreno şi Amparo Carbonell îngrijeau o altă soră bolnavă; aveau posibilitatea să fugă în Italia, dar n-au vrut să o lase singură pe sora saleziană bolnavă. După un scurt interogatoriu, sora bolnavă a fost eliberată, iar cele două surori împuşcate.

      Numele său adevărat era Jaime Ortiz Alzueta, dar prietenii din cartierul său îl porecleau “şeful”: pe unde călca el parcă trecea cutremurul. Toţi se temeau, dar în acelaşi timp îl şi admirau. Multe şcoli l-au primit imediat, dar la fel de repede îl trimiteau acasă pentru “comportament imposibil de corectat”.
      Într-o zi s-a întors acasă cu faţa murdară şi arsă de soare; tatăl, intrând la bănuieli, a mers imediat la şcoală şi a vorbit direct cu directorul; acesta din urmă l-a informat că fiul său nu mai călcase pe la şcoală de mai bine de o lună de zile.
      Supărat şi disperat peste măsură, neştiind ce să mai facă, tatăl îşi conduse fiul la şcoala profesională pe care salezienii o deschiseră chiar în acel an (1926) în oraşul Pamplona. La început se părea că se produse un miracol: i-a plăcut viaţa trăită de Dominic Savio, şi s-a înscris chiar într-un grup de muzică; dar temperamentul său era prea dur; distrugând instrumentul muzical la care cânta, spuse: “Decât să mă alunge şi salezienii, mai bine plec eu singur”.
      La cei 15 ani ai săi, Jaime a început să lucreze într-un atelier mecanic; o muncă dură ce implica vederea unei mizerii materiale şi morale a colegilor săi. A rămas mult timp pe gânduri şi într-un târziu a luat decizia să se întoarcă la salezieni. Cere imediat să vorbească cu directorul: “Dacă nu e prea târziu, aş vrea să mă întorc aici şi… să devin salezian. Nu simt chemarea să devin preot, ci maistru de atelier (ca salezian coadiutor), pentru a-i învăţa pe tineri să lucreze fără să-şi piardă credinţa şi sufletul”.
      Directorul salezian a acceptat; transformarea a fost radicală şi impresionantă: patru ani de formare creştină şi de mecanică au fost de ajuns pentru a fi admis în Noviciat. După încă un an şi-a oferit întreaga viaţă lui Dumnezeu prin voturile de ascultare, curăţie şi castitate scriind: “Să-mi salvez sufletul meu şi al tinerilor: iată vocaţia mea”.
      A fost trimis ca maistru de atelier la şcoala profesională saleziană din Barcelona-Sarria. Jaime a demonstrat că devenise un adevărat fiu al lui don Bosco: educator plin de viaţă, se ruga împreună cu elevii săi, îi încuraja la muncă şi la joacă.
      În vara anului 1936 miliţia împuşca preoţii şi persoanele consacrate; şcoala profesională din Sartia a fost închisă. Pe 27 iulie miliţia a găsit în cutia de protecţie a clarinetului lui Jaime medalii cu Sf. Fecioară Maria. Aceasta a fost acuza principală pentru a primi condamnarea la moarte. Câţiva ani mai târziu au fost găsite documentele şi fotografiile execuţiei: avea faţa plină de lovituri de baston şi pieptul rănit într-un mod barbar. Când a fost martirizat avea 23 de ani.

Nr vizitatori: 1085608
Harta Site Politică de confidențialitate