Centrul Don Bosco România
Venerabila Margareta Occhiena

Venerabila Margareta Occhiena

 

      Margherita Occhiena s-a născut pe 1 aprilie 1788la Capriglio, în apropiere de Asti, fiind a şasea din cei zece copii ai familiei; în aceeaşi zi este botezată în biserica parohială. De mică, Margherita munceşte din greu, nu are posibilitatea să studieze, dar iubirea sa faţă de rugăciune o umple de acea înţelepciune care nu se găseşte în cărţi.

      În 1812 se căsătoreşte cu Francesco Bosco. Francesco are 27 de ani, este văduv, cu un fiu de trei ani, Antonio, şi mama bolnavă de cancer. Un an mai târziu se naşte Giuseppe iar în 1815 Ioan (viitorul don Bosco). Împreună se mută la Becchi, un sătuc din Castelnuovo d’Asti. În 1817 Francesco moare din cauza unei pneumonii.

      Margherita trebuie să înfrunte acum singură greutăţile familiei, într-un moment de mare foamete, să-şi îngrijească soacra, şi să-şi educe fii; era o femeie credincioasă: Dumnezeu era întotdeauna în mintea şi pe buzele ei.

      Iubirea sa faţă de Domnul era atât de intensă, încât va forma în ea o inimă de mamă pentru toţi copiii pe care don Bosco îi va întâlni. Educatoare înţeleaptă, a ştiut să unească paternitatea şi maternitatea, bunătatea şi fermitatea, observarea şi încrederea, familiaritatea şi dialogul, educându-şi fiii cu o iubire dezinteresată, răbdătoare şi exigentă, atentă la creşterea lor, având încredere în mijloacele umane şi mai ales în ajutorul ceresc; cei trei copii au temperamente foarte diferite: Antonio este impulsiv, Giuseppe este liniştit, Ioan energic. Îi învaţă catehismul şi îi pregăteşte ea însăşi pentru Prima Sfântă Împărtăşanie.

      Când aude visul de la nouă ani al lui Ioan, este singura care reuşeşte să-l interpreteze cu adevărat: “Poate vei deveni preot!”. Tocmai de aceea îi va permite să se joace chiar şi cu acei copii mai obraznici, pentru că, atunci când era el, deveneau mai buni. Ostilitatea lui Antonio pentru studiile lui Ioan o constrânse să-l trimită să locuiască la rude pentru a munci şi pentru a putea să-şi continue studiile; don Bosco simţi mereu aproape prezenţa iubitoare a mamei sale şi în timpul Seminarului.

      În 1846 don Bosco se îmbolnăveşte grav: îşi dă seama că nu poate să continue singur opera pe care avea în suflet şi de aceea îşi invită mama la Torino pentru a-i da o mână de ajutor. Margherita lasă satul în care trăise şi merge în marele oraş. Spuse: “Dacă tu crezi că asta este voinţa Domnului, eu sunt gata să vin”. Prezenţa Mamei Margherita subliniază şi mai mult clima de familie din Oratoriu. Ultimii zece ani din viaţa sa, îi dedică educaţiei tinerilor: este prima şi principala cooperatoare a lui don Bosco; devine elementul matern al “Sistemului Preventiv; este împreună cu don Bosco "fondatoarea" Familiei saleziene. Moare la Torino, de pneumonie, pe 25 noiembrie 1856, la vârsta de 68 ani. O însoţesc la cimitir o mulţime de copii şi tineri, care o plâng ca pe o adevărată mamă. De atunci, toţi salezienii au continuat să o numească Mama Margherita, simţind-o ca atare.

      Papa Benedict al VI-lea a declarat-o venerabilă pe 23 octombrie 2006.

Nr vizitatori: 1085608
Harta Site Politică de confidențialitate