Harta Site Login
Despre noi
Salezienii in lume
Familia saleziana
FMA
Cooperatori
Grupurile familiei
Sistemul educativ
Sfintenie saleziana
Sfinti
Fericiti
Venerabili
Servi ai lui Dumnezeu
Intrebari frecvente (FAQ)
Servul lui Dumnezeu Ottavio Ortiz

Servul lui Dumnezeu Ottavio Ortiz

 

      S-a născut la Lima pe 19 aprilie 1879, fiind al optulea copil al lui Manuel şi Benigna Coya. În 1892 salezienii deschiseră prima şcoală profesională în Peru. Ottavio, care deja de un an frecventa Oratoriul, se înscrie ca lemnar. Era un băiat atent şi inteligent. Într-o zi, Ottavio este văzut cum ajuta în bucătărie: cu o mână punea ingredientele pentru ciorbă şi cu cealaltă ţinea catehismul.
      Cunoscându-l, mons. Costamagna, a întrebat: “De ce nu-l ajutaţi să studieze? În loc să devină lemnar ar putea deveni preot!”. Şi aşa a fost. Merge în noviciatul din Callao, şi va depune voturile în mâinile lui don Albera, vizitator extraordinar în acel an. Anii de ucenicie saleziană au trecut foarte repede. Unul dintre elevii săi va fi şi viitorul mons. Vittorio Alvarez.
      În 1907 devine primul salezian preot din Peru. Este trimis ca director pentru a fonda şcoala profesională din Piura, unde va tipări revista “La Campanilla”. A fost de o paternitate deosebită ca director la Cuzco şi la Callao. În 1921, este numit episcop de Chachapoyas. Teritoriul este imens (cam jumătate din România), şi lipsesc legăturile cu marile oraşe. Ottavio vrea să fie un episcop în stilul lui don Bosco: alege ca motto episcopal, "Da mihi animas", exprimând astfel zelul său pentru suflete, sacrificând totul.
      Cu acelaşi stil al lui don Bosco tratează cu autorităţile civile pentru a construi străzi, spitale, conducte de apă şi fire pentru curentul electric; nu uită de şcolile pentru copii, pentru adulţi şi pentru fetele care până atunci nu erau acceptate în şcoli. Promovează “Presa Bună” şi iniţiativele culturale. Va introduce şi catehismul în fiecare duminică, instituind întâlniri de formare a catehiştilor şi organizând ore de religie în şcoli, căutând să introducă cursuri de formare permanentă pentru preoţii diecezani.
      Călătoreşte mereu pe jos sau călare, prin păduri, traversând munţi şi râuri pentru a-i întâlni pe toţi credincioşii răspândiţi pe întregul teritoriu. La fiecare 5 ani reuşeşte să-i viziteze pe toţi. Depăşind multe dificultăţi reuşeşte să deschidă un Seminar ce atrase imediat mulţi tineri care simţeau chemarea preoţească. De două ori refuză o dieceză mai uşor de călăuzit.
      După o operaţie dificilă, pe 1 martie 1958, moare. Faima sfinţeniei sale s-a extins cu repeziciune şi a rămas vie până astăzi în sufletele credincioşilor.

 

Nr vizitatori: 789200