Harta Site Login
Despre noi
Salezienii in lume
Familia saleziana
FMA
Cooperatori
Grupurile familiei
Sistemul educativ
Sfintenie saleziana
Sfinti
Fericiti
Venerabili
Servi ai lui Dumnezeu
Intrebari frecvente (FAQ)
Norme ce trebuiesc urmate in studiul diecezan al cauzelor sfintilor

Norme ce trebuiesc urmate în studiul diecezan al cauzelor sfintilor [AAS 75(1983), pg. 396-403]




Oferim mai jos normele oficiale ale Sfântului Scaun privitoare la cauzele sfintilor la nivel diecezan.

în constitutia apostolica "Divinus perfectionis Magister" din 25 ianuarie 1983 a fost stabilita procedura pentru cercetarile ce de acum înainte trebuiesc facute în cauzele sfintilor din partea episcopilor; în acelasi timp, a fost încredintata acestei sfinte congregatii misiunea de a emite norme speciale în acest scop. Astfel aceasta sfânta congregatie a redactat normele urmatoare. Supremul Pontif a vrut sa fie examinate de adunarea plenara a parintilor ce compun aceasta congregatie tinuta în zilele de 22 si 23 iunie 1981; si dupa ce a ascultat si parerile tuturor parintilor ce compun dicasterele Curiei Romane, le-a ratificat si a hotarât publicarea lor.

1.

a) Actorul promoveaza cauza de canonizare; oricine face parte din poporul lui Dumnezeu sau orice grup de credinciosi admis de autoritatea ecleziastica poate tine rolul de actor.

b) Actorul trateaza cauza prin intermediul unui postulator constituit în mod legitim.

2.

a) Postulatorul este constituit de actor prin intermediul unui mandat redactat conform normelor de drept, cu aprobarea episcopului.

b) în timp ce cauza este tratata pe lânga Sfânta Congregatie, postulatorul, aprobat de aceasta congregatie, trebuie sa aiba resedinta fixa în Roma.

3.

a) Pot sa îndeplineasca misiunea de postulator preotii, membri institutelor de viata conscarata si laicii; toti trebuie sa fie experti în teologie, drept canonic si istorie, si sa cunoasca de asemenea practicile Sfintei Congregatii.

b) Este misiunea postulatorului sa faca - mai întâi de toate - cercetari asupra vietii servului lui Dumnezeu în cauza, pentru a cunoaste faima sfinteniei si importanta ecleziala a cauzei, si sa o comunice episcopului.

c) Postulatorului îi este încredintata si misiunea de administrare a bunurilor oferite cauzei, dupa normele date de Sfânta Congregatie.

4. Postulatorul are dreptul de a se face substituit, prin intermediul unui mandat legitim si cu consensul actorilor, de altii care sunt numiti vice-postulatori.

5.

a) în conducerea cauzelor de canonizare, episcopul competent este acela în al carui teritoriu a murit servul lui Dumnezeu, în afara cazului unor circumstante particulare, recunoscute de catre Sfânta Congregatie, în care se recomanda sa se procedeze într-un mod divers.

b) Daca este vorba de o minune afirmata, este competent episcopul în al carui teritoriu s-a produs.

6.

a) Episcopul poate conduce cauza în mod direct sau printr-un delegat de-al sau, ce trebuie sa fie preot, cu adevarat pregatit în câmpul teologic, canonic si chiar istoric daca se trateaza cauze mai vechi.

b) Chiar si preotul care este ales ca promotor de justitie trebuie sa aiba acest nivel de pregatire.

c) Toate persoanele oficiale care iau parte la cauza trebuie sa faca un juramânt de îndeplinire cu fidelitate a însarcinarii lor, si sunt obligati toti sa pastreze secretul procesului.

7. Cauza poate fi recenta sau mai veche; este numita mai recenta, daca martiriul sau virtutile servului lui Dumnezeu pot fi aduse prin depozitiile orale ale martorilor oculari; este numita veche atunci când probele despre martiriu sau virtuti pot fi aduse numai din izvoare scrise.

8. Oricine doreste sa înceapa o cauza de canonizare, trebuie sa prezinte episcopului competent, prin intermediul unui postulator, cererea facuta în scris, în care se cere deschiderea cauzei.

9.

a) în cauzele mai recente, cererea scrisa nu poate fi prezentata mai devreme de cinci ani de la moartea servului lui Dumnezeu.

b) Daca este prezentata dupa 30 de ani, episcopul nu poate sa treaca la fazele urmatoare daca nu s-a verificat, cu o atenta examinare, ca nu a existat vreo frauda sau înselaciune din partea actorilor, în amânarea introducerii cauzei.

10. Postulatorul, împreuna cu cererea scrisa, trebuie sa prezinte:

a) în cauzele fie ele recente sau mai vechi, o biografie de valoare istorica asupra servului lui Dumnezeu, daca exista, sau, în lipsa, o atenta relatare cronologica asupra vietii si activitatii servului lui Dumnezeu, asupra virtutilor sau martiriului, asupra formei de sfintenie si minuni, fara a omite ceea ce pare contrar sau mai putin favorabil cauzei însasi;

b) toate scrierile publicate de servul lui Dumnezeu în copie autentica;

c) numai în cauzele mai recente, o lista cu persoanele care pot contribui la recunoasterea adevarului asupra virtutilor sau a martiriului servului lui Dumnezeu, ca si a faimei de sfintenie sau minuni, sau care le contesta.

11.

a) Dupa acceptarea cererii, episcopul trebuie sa consulte Conferinta Episcopala, macar cea regionala, asupra oportunitatii introducerii cauzei.

b) Sa faca cunoscuta, de asemenea, în mod public cererea postulatorului din propria dieceza si, daca considera oportun, chiar din alte dieceze, cu consensul episcopilor respectivi, invitând toti credinciosii sa aduca marturii folositoare cauzei, daca au de adus.

12.

a) Daca din informatiile primite a reiesit un oarecare obstacol demn de luat în seama împotriva cauzei, episcopul sa informeze postulatorul, pentru a putea fi eliminata.

b) Daca obstacolul nu a fost eliminat si episcopul considera ca aceea cauza nu poate fi admisa, sa atentioneze postulatorul, expunând motivatiile deciziei.

13. Daca episcopul doreste introducerea cauzei, trebuie sa ceara votul a doi cenzori teologi în ceea ce privesc scrierile servului lui Dumnezeu; acestia sa se pronunte daca în aceste scrieri se gaseste ceva împotriva credintei sau a bunurilor moravuri.

14.

a) Daca voturile cenzorilor teologi sunt favorabile, episcopul sa ordone culegerea tuturor scrierilor servului lui Dumnezeu nepublicate înca, ca si toate celelalte documente istorice fie manuscrise fie tiparite ce privesc într-un fel sau altul cauza.

b) în aceasta cautare, mai ales când este vorba de cauze mai vechi, sa se recurga la ajutorul expertilor în istorie si arhivistica.

c) Dupa ce însarcinarea a fost îndeplinita, expertii sa prezinte episcopului, împreuna cu scrierile adunate, o atenta si clara dare de seama, în care sa prezinte si sa garanteze ca au împlinit cu fidelitate misiunea încredintata, anexând o lista a scrierilor si documentelor, exprimând o judecata de valoare asupra autenticitatii si valorii lor, ca si despre personalitatea servului lui Dumnezeu, care reiese din acele scrieri si documente.

15.

a) Dupa ce episcopul a primit aceasta dare de seama, trebuie sa încredinteze promotorului de justitie sau unui alt expert tot ceea ce s-a adunat pâna în acel moment, pentru a dispune interogatoriile utile la cercetarea si punerea în lumina a adevarului privind viata, virtutile sau martiriul, faima sfinteniei sau de martir a servului lui Dumnezeu.

b) în cauzele mai vechi interogatoriile trebuie sa se refere numai la faima de sfintenie sau de martir înca prezente si, daca e cazul, cultul tributar servului lui Dumnezeu în ultimul timp.

c) între timp episcopul trebuie sa trimita Congregatiei pentru cauzele sfintilor o scurta informare asupra vietii servului lui Dumnezeu si a importantei cauzei, pentru a constata daca din partea Sfântului Scaun exista ceva împotriva.

16.

a) Deci episcopul sau un delegat de-al sau sa examineze martorii prezentati de postulator si pe ceilalti care trebuie sa fie interogati din oficiu, asistati de un notar care transcrie cuvintele celui care depune marturie, urmând ca la sfârsit acesta sa confirme depozitia.

Dar daca este urgenta examinarea martorilor pentru a nu pierde probele, acestia trebuie sa fie interogati chiar înainte de a completa cautarea documentelor. (4)

b) La examinarea martorilor trebuie sa participe promotorul de justitie; daca acesta nu a fost prezent, actele vor trebui supuse analizei sale, pentru ca el sa poata face observatiile sale si sa propuna ceea ce i se va parea necesar si oportun.

c) Martorii sa fie examinati înainte de toate asupra interogatoriilor stabilite; apoi episcopul sau delegatul sau sa nu omita a pune alte întrebari necesare sau utile, pentru ca tot ceea ce acestia au declarat sa fie clarificat sau ca eventualele dificultati aparute sa fie aplanate sau depasite.

17. Martorii trebuie sa fie martori oculari; acestora, daca e nevoie, se pot adauga altii care au auzit de la aceia care l-au vazut; dar toti sa fie vrednici de crezare.

18. Ca martori sa fie prezentati înainte de toate consangvinii si rudele servului lui Dumnezeu si ceilalti care au trait sau au frecventat pe servul lui Dumnezeu.

19. Ca proba a martiriului sau a exercitiului virtutilor si a faimei de minuni a unui serv al lui Dumnezeu care a apartinut a unui institut de viata consacrata, o parte importanta a martorilor prezentati trebuie sa fie straini; exceptând situatia imposibila, datorata vietii particulare a servului lui Dumnezeu.

20. Nu sunt admisi la marturie:

a) preotul, în ceea ce priveste tot ceea ce cunoaste prin spovada sacramentala;

b) confesorii abituali sau directori spirituali ai servului lui Dumnezeu, în ceea ce priveste tot ceea ce servul lui Dumnezeu a manifestat în forul constiintei în afara spovezii sacramentale.

c) postulatorul cauzei, pâna când îndeplineste aceasta misiune

21.

a) Episcopul sau delegatul trebuie sa cheme din oficiu martori care sunt în stare sa contribuie, daca e nevoie, la completarea examinarii, în special daca sunt contrari acestei cauze.

b) Trebuie sa fie chemati ca martori din oficiu expertii care au îndeplinit misiunea de cercetare a documentelor si au redactat darea de seama despre ele; acestia trebuie sa declare sub juramânt:

            1) ca au îndeplinit cercetarile si au cules toata documentatia ce priveste cauza

            2) ca nu au modificat sau trunchiat vreun document sau text

22.

a) Medicii trebuie adusi ca martori când se trateaza de vindecari miraculoase.

b) Daca acestia refuza sa se prezinte la episcop sau la delegatul sau, sa consemneze în scris sub juramânt, daca este posibil, o dare de seama în care sa se mentioneze boala si evolutia ei, sau cel putin sa se obtina printr-o alta persoana, o judecata de valoare, pentru a fi examinata ulterior.

23. Martorii în marturia lor facuta sub juramânt, trebuie sa indice sursa a ceea ce sustin; altfel marturia lor trebuie considerata nula.

24. Daca un martor prefera sa consemneze episcopului sau delegatului sau, fie în cadrul depozitiei sau în afara de aceasta, un scris redactat anterior de el, acest scris sa fie acceptat, numai sa-l întareasca cu juramânt ca el este autorul si ca în acesta sunt expuse lucruri adevarate; acest document sa fie adaugat actelor cauzei.

25.

a) Oricare ar fi modul în care martorii au oferit informatiile, episcopul sau delegatul sau sa aiba o atentie speciala de a le autentifica mereu cu semnatura sa si cu propria stampila.

b) Documentele si marturiile scrise, fie culese de experti fie date de altii, sa fie declarate autentice cu impunerea numelui si a stampilei unui notar sau a unui functionar demn de crezare.

26.

a) Daca cercetarile asupra documentelor sau a martorilor trebuie sa fie facute într-o alta dieceza, episcopul sau delegatul sau sa trimita o scrisoare episcopului competent, care va proceda dupa normele stabilite aici.

b) Actele unei astfel de cercetari, sa fie conservate în arhiva curiei, însa o copie redactata dupa norma stabilita la numerele 29-30 sa fie trimisa la episcopul care a facut cererea.

27.

a) Episcopul sau delegatul sau sa se intereseze cu maxima atentie si angajare pentru ca în culegerea probelor nimic sa nu fie omis, din ceea ce într-un fel sau altul are tangenta cu cauza, tinând cont ca reusita cauzei depinde în mare parte de buna sa pregatire.

b) Culese deci toate probele, promotorul de justitie sa examineze toate actele si documentele pentru a putea, daca e necesar, sa ceara ulterioare clarificari.

c) Postulatorului îi trebuie data facultatea de a examina actele pentru a putea, daca crede oportun, sa completeze probele cu noi martori sau documente.

28.

a) Mai înainte ca cercetarea sa fie încheiata episcopul sau delegatul sau sa inspecteze cu atentie mormântul servului lui Dumnezeu, camera unde a trait si a murit si alte eventuale locuri unde se pot arata semne de cult în cinstea sa, si sa faca o declaratie asupra observarii decretelor lui Urban al VIII-lea asupra inexistentei cultului (5).

b) Din tot ce a fost facut sa se elaboreze o dare de seama care sa se anexeze actelor.

29.

a) Dupa ce s-au completat actele instructiei, episcopul sau delegatul sau sa ordoneze redactarea unei copii conforma cu originalul, cu exceptia cazului în care, considerând circumstantele sigure, a fost posibila pregatirea ei în timpul fazei instructorii.

b) Copia sa fie transcrisa din actele originale si sa fie facuta în dublu exemplar.

30.

a) Dupa ce s-a facut copia, sa se confrunte cu originalul si notarul sa semneze fiecare pagina cel putin cu initialele si sa puna stampila sa.

b) Originalul închis într-un plic sa fie marcat cu stampile si conservat în arhiva curiei.

31)

a) Copia anchetei si documentele anexate sa fie trimise prin curier sigur Sfintei Congregatii în dublu exemplar bine închise si marcate cu stampile, împreuna cu o copie a cartilor a servului lui Dumnezeu examinate de cenzorii teologi si supuse judecatii lor de valoare. (6)

b) Daca e necesara o traducere a actelor si a documentelor într-o limba acceptata pe lânga Sfânta Congregatie, sa se faca doua copii din versiunea declarata autentica, si sa fie trimise la Roma împreuna cu copia conforma cu originalul.

c) Episcopul sau delegatul sa trimita pe lânga acestea cardinalului prefect o declaratie asupra credibilitatii martorilor si asupra legalitatii actelor.

32) Ancheta asupra minunilor sa fie tratata separat de ancheta asupra virtutilor si al martiriului, si sa se faca dupa normele care urmeaza. (7)

33)

a) Episcopul competent dupa normele nr. 5b, dupa ce a primit fascicolul postulatorului împreuna cu o scurta dar clara dare de seama a minunii afirmate si a documentelor relative la aceasta, sa ceara parerea a unul sau doi experti.

b) Daca a decis sa trateze ancheta juridica, va examina personal sau prin intermediul unui delegat pe toti martorii, dupa normele stabilite mai sus la numerele 15a, 16-18 si 21-24.

34)

a) Daca în cauza este vindecarea unei boli, episcopul sau delegatul sau sa ceara ajutorul unui medic, care pune întrebari martorilor pentru a clarifica mai bine lucrurile dupa necesitati si circumstante.

b) Daca cel vindecat traieste înca, câtiva experti sa-l viziteze, pentru a constata daca vindecarea este durabila.

35) Copia anchetei împreuna cu documentele atasate sa fie trimisa la Sfânta Congregatie, dupa cum s-a stabilit la nr. 29-31.

36) Sunt interzise celebrarile de orice fel în biserici sau elogiile despre servii lui Dumnezeu, a caror sfintenie de viata este înca supusa examenului legitim.

Chiar si în afara de biserica trebuie sa se abtina de la acele acte care ar putea induce credinciosii sa creada în mod eronat ca ancheta, facuta de episcop asupra vietii si virtutilor sau martiriului servului lui Dumnezeu, conduce automat la certitudinea viitoarei sale canonizari.

Ioan Paul al II-lea, papa prin divina providenta, în audienta acordata în 7 februarie 1983 subsemnatului Cardinal Prefect al Congregatiei, a aprobat si a ratificat aceste norme, ordonând publicarea si intrarea în vigoare începând de azi. Acestea vor trebui observate cu atentie si devotiune de catre toti episcopii care sustin cauzele de canonizare si de catre ceilalti în mod direct interesati, împotriva altor dispozitii în vigoare, chiar demne de o mentiune speciala.

Roma, Sfânta Congregatie pentru Cauzele Sfintilor, 7 februarie 1983.

Nr vizitatori: 797376