Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44


       În seara acelei zile eram într-un dormitor în care stăteau în jur de douăzeci de seminarişti. Eram agitat. “În noaptea aceasta se va împlini promisiunea”, gândeam.
       Înspre unsprezece şi jumătate, pe coridor s-a auzit un zomot înfundat. Părea că o căruţă mare, trasă de cai, venea apropiindu-se de uşa dormitorului. Clipă cu clipă zgomotul se făcea tot mai înfundat ca un tunet. Tot dormitorul tremura. Seminariştii, speriaţi, au sărit din paturile lor şi s-au strâns toţi într-un colţ. Atunci, în mijlocul acelui tunet înfundat şi violent, am auzit vocea clară a lui Luigi Comollo. A repetat de trei ori:
       - Bosco, eu sunt mântuit.
       Toţi seminarişti au auzit zgomotul, mulţi au auzit şi vocea dar nu au înţeles cuvintele. Câţiva, ca şi mine, le-au înţeles foarte bine aşa încât, pentru mai mult timp, au trecut din gură în gură. Îmi amintesc că atunci a fost pentru prima oară când mi-a fost frică. O frică care m-a îmbolnăvit şi m-a purtat până aproape de mormânt.

Nr vizitatori: 796751