Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

 

      Funeraliile avură loc în după-masa zilei de 2 februarie, între orele trei şi şase, cu participarea a trei episcopi: Cagliero, Leto şi Bertagna.
       Era o frumoasă după-amiază de iarnă italiană, cu un soare splendid şi plăcut, „fără nici o adiere de vânt şi fără să se fi stins vreuna din cele cinci mii de lumânări”- scrie Don Bonetti. „Numărul asociaţiilor, al reuniunilor, al clerului, al delegaţiilor ce însoţeau carul mortuar era enorm, iar mulţimea ce se înghesuia pe dreapta şi pe stânga de-a lungul traseului parcurs de convoiul funebru era fără sfârşit... Celui care a fost prezent la această privelişte nu i se pare de loc exagerată aprecierea celor ce socoteau la două sute de mii cifra celor ce veniseră în acea zi, pentru a da ultima cinstire marelui nostru părinte, Don Bosco. Spectacolul pe care-l prezenta piaţa Mariei Ajutătoare era într-adevăr de nedescris. De la treptele Bazilicii până la casele din Corso Regina Margherita nu se vedeau decât capete, unele lângă altele, aşa de dese cum nu se văd decât într-o sală sau biserică, unde nu se mai poate mişca uneori un picior din cauza înghesuielii. Ca să nu mai pomenesc de geamuri sau de arborii ce flancau străzile străbătute, între ramurile cărora sprintenii băieţi din oraş reînnoiau scena piticului Zahei şi a copiilor din Palestina la trecerea Divinului Prieten al tinerimii, Isus Hristos, şi căruia Don Bosco i-a fost unul din imitatorii cei mai credincioşi. Ba se vedeau spectatori până şi sus pe acoperişurile caselor...”
      După înmormântare, oratorienii ce reintrau în Oratoriu, îşi ridicau instinctiv privirea spre fostele geamuri ale lui Don Bosco de la etajul doi, luminate acum doar de o lumină palidă şi abia atunci îşi dădură seama de pierderea ireparabilă suferită în urma dispariţiei din mijlocul lor a celui ce era totul pentru ei: maestru, părinte, înger păzitor.
      Dar ceea ce surveni după ce comunitatea se reunise iarăşi rămâne inexplicabil din punctul de vedere al psihologiei comune: când s-au adunat iarăşi toţi, orice urmă de mâhnire dispăru definitiv şi o linişte misterioasă, o pace adâncă, o bucurie de Rai se sălăşlui în toate ungherele casei, ca şi în toate inimile. Abia ieşiţi din biserică, se priviră uimiţi, şi liniştea apăsătoare care stăpânise cinci zile copleşitor peste tot şi peste toţi fu ruptă dintr-odată, şi glasuri de bucurie şi aplauze vesele răsunau de pretutindeni:
      - Oh, che bella festa! (Oh, ce frumoasă sărbătoare!)
      Şi se strângeau şi se înghesuiau veseli în jurul lui Don Rua.
      Da, Don Bosco nu-şi părăsise fiii, şi el era cel ce-şi făcea astfel simţită prezenţa, făcând ca ritmul vieţii Oratoriului să revină la veselia şi seninătatea pe care el i-o lăsase drept cea mai preţioasă şi distinctivă moştenire.

Nr vizitatori: 796508