Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44


      Martie 1846. Încă o dată, cu mare părere de rău şi cu vădită neplăcere, ne-am făcut bagajul. De la fraţii Filippi am luat cu chirie un izlaz (astăzi ocupat de o topitorie de fontă).
      Aşa, Oratoriul s-a trezit sub cerul liber, pe iarba unui câmp, înconjurat de un gard viu, rar, care lăsa intrare liberă tuturor. Băieţii erau între trei şi patru sute şi se simţeau foarte bine în acel Oratoriu care avea drept acoperiş cerul.
      Eu, însă, trebuia să rezolv problemele practice. Unde să celebrez liturghia? Cum să le dau ocazia să se împărtăşească şi să se roage? Tot ceea ce puteam să facem era puţin catehism, câteva cântece sacre, recitarea vesperelor. După rugăciune, don Borel sau eu ne urcam pe o movilă de pământ sau pe un scaun şi vorbeam tuturor. Ne ascultau mereu cu multă bunăvoinţă.
      Pentru spovezi făceam în felul următor. În zilele de sărbătoare, dimineaţa devreme, mergeam pe câmp unde deja mă aşteptau o mulţime de băieţi. Mă aşezam pe marginea unei gropi şi-i ascultam pe cei care vroiau să se spovedească. Ceilalţi se pregăteau sau făceau mulţumirea. La sfârşit începeau jocurile.
      La o anumită oră suna trompeta şi tinerii se adunau. Un alt sunet de tobă cerea tuturor linişte. Le spuneam atunci unde urma să mergem să ascultăm Sfânta Liturghie şi să ne împărtăşim.
      Se pornea (cum am mai spus) înspre Sanctuarul Consolatei, înspre Madonna din Câmpie, înspre Stupinigi sau înspre un alt loc din cele pe care le-am pomenit mai înainte.
      Deseori făceam cale bună ca să ajungem în locuri îndepărtate.

Nr vizitatori: 796510