Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

      Se poate spune că în fiecare zi trebuia să deschid clase noi. Unde să găsesc atâţia învăţători? Am folosit această metodă: am început să fac şcoală cu un numeros grup de copii din oraş. Îi învăţam gratuit italiană, latină, franceză, matematică. Singura condiţie pe care o impuneam era ca, după aceea, să vină să-mi dea o mână de ajutor ca să predau catehismul şi pentru şcoala duminicală şi serală. La început aceşti “învăţătoraşi” erau opt sau zece dar numărul lor s-a mărit progresiv. Cu ei s-a format grupul “studenţilor” (care din 1850 s-a alăturat, în Oratoriu, grupului “artizanilor”).
      Primii “învăţătoraşi” au început să mă ajute de pe când eram în Colegiul Sfântului Francisc de Assisi. Atunci erau copii, acum au posturi de muncă onorabile în oraş. Mi-l amintesc pe Giovanni Coriasco, acum maistru tâmplar, Felice Vergnano, comerciant de stofă, Paolo Delfino, profesor de materii tehnice.
      La Refugiu mi-au fost de ajutor Antonio Malenotte, astăzi băcan, Giovanni Malenotte, astăzi cofetar, Felice Ferrero, mediator, Pietro Ferrero, compozitor, Giovanni Piola, patronul unui atelier de tâmplărie. Împreună cu ei făcuseră şcoală şi Luigi Genta, Vittorio Mogna şi alţii care, însă, nu şi-au menţinut promisiunea de a veni să mă ajute. Ca să fac cu ei şcoală trebuia să cheltuiesc mult timp şi mulţi bani şi, din păcate, în momentul în care treubuiau să înceapă să-mi dea o mână de ajutor, marea majoritate m-au abandonat.
      Acestora li s-au alăturat creştini buni din Torino. Pentru mult timp m-au ajutat Giuseppe Gagliardi şi Giuseppe Fino, vânzători de obiecte de mercerie, Vittorio Ritner, aurar, şi alţii. Câţiva preoţi mă ajutau, în special, la celebrarea liturghiei, la predică şi la orele de catehism pentru cei mai mari.

Nr vizitatori: 796751