Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44


      Pierdusem mult timp. Pentru a nu mai pierde un alt an, am hotărât transferarea mea la Chieri. Acolo aş fi putut să mă dedic serios studiului. Era în 1831.
      Cine a crescut printre păduri şi a văzut doar câte un mic sat de provincie, rămâne impresionat când vede un oraş.
      Am fost găzduit în casa Luciei Matta, o săteancă de-a noastră. Era văduvă şi avea doar un fiu. Se mutase la Chieri pentru a-i fi aproape şi a-l ajuta pe perioada studiilor.
      Prima persoană pe care am cunoscut-o a fost don Eustachio Valimberti, un preot de care îmi amintesc cu recunoştinţă. Mă invita să ministrez la Sfânta Liturghie şi profita de acele momente ca să-mi dea excelente sfaturi despre cum să mă port şi cum să mă ţin în afara pericolelor oraşului. M-a condus el însuşi la delegatul care patrona studiile. M-a prezentat chiar şi mai multor profesori.
      Şi, cum studiile făcute până atunci erau câte puţin din toate, adică puţin despre nimic, am fost sfătuit să mă înscriu în clasa a şasea.
      Despre învăţător, teologul Pugnetti, am o amintire foarte plăcută. M-a tratat cu mult respect. Văzând vârsta şi bunăvoinţa mea, mă ajutat la şcoală, mă invita acasă la el, făcea orice pentru a mă ajuta să câştig timpul pierdut.
      Pentru vârsta (împlinisem 16 ani) şi statura mea, printre elevii mici păream un stâlp. Era un lucru care mă descuraja. Abia după două luni, obţinând rezultate strălucite, am fost admis la examen pentru a trece într-a cincia. (Ordinea claselor era descrescătoare: dintr-a cincea se trecea într-a patra, într-a treia, etc). Am intrat bucuros în noua clasă pentru că elevii erau un pic mai mari şi profesor era chiar scumpul meu prieten don Valimberti.
      După alte două luni am obţinut din nou rezultate strălucite. În mod excepţional am fost admis la un alt examen şi promovat într-a patra.
      La această clasă era profesor don Vincenzo Cima, om aspru care ţinea clasa într-o severă disciplină. Văzând că-i apare în clasă, la jumătatea anului, un elev voinic ca şi el, a spus în glumă:
      - Ăsta ori e prea prost ori prea inteligent.
      Un pic speriat de severitatea lui am răspuns:
      - Ceva pe la mijloc. Sunt un biet tânăr care are bunăvoinţa să-şi facă datoria şi să progreseze în studii.
      I-au plăcut acele cuvinte şi, cu neobişnuită amabilitate, a adăugat:
      - Dacă ai bunăvoinţă eşti în mâini bune. Nu te voi lăsa să pierzi timpul. Fă-ţi curaj. Când întâlneşti vreo dificultate, spune-mi imediat şi te voi ajuta.
      I-am mulţimit din inimă.

Nr vizitatori: 796751