Centrul Don Bosco România


La școala din Chieri am început să-mi ajut colegii. Le explicam ceea ce nu înțeleseseră, îi făceam să depășească dificultățile mai serioase. Mi-am câștigat, astfel, recunoștința și afecțiunea colegilor mei. Au început să vină să mă caute în timpul liber pentru teme, apoi pentru a asculta povestirile mele iar, mai apoi, fără nici un motiv, ca și copiii din Morialdo și din Castelnuovo.

Am format un fel de grup și l-am numit “Societatea Veseliei”. Numele i-a fost dat pentru că fiecare avea datoria să organizeze jocuri, să țină discursuri, să lectureze cărți care să contribuie la veselia tuturor. Era interzis tot ceea ce favoriza melancolie și, în special, neascultare legii lui Dumnezeu. Cine înjura, cine rostea numele lui Dumnezeu fără respect, s-au cine se ținea de discuții necuviincioase, trebuia să iasă din societate.

M-am trezit așa în fruntea unui mare număr de tineri. De comun acord am fixat un regulament foarte simplu:

1. Nici o acțiune, nici o discuție care să nu fie demnă de un creștin.

2. Corectitudine în a îndeplini datoriile școlare și religioase.

În zilele de sărbătoare, după adunările care se țineau la școală, ne îndreptam înspre biserica Sfântului Anton. Iezuiții, care se îngrijeau de această biserică, ne țineau minunate lecții de catehism. Povesteau fapte și exemple pe care mi le amintesc și astăzi.

În timpul săptămânii, “Societatea Veseliei” se aduna în casa unuia dintre membri pentru a discuta despre religie. Acolo intervenea în mod liber cine vroia. Garigliano și Braje erau printre cei mai zeloși. În timpul acelor reuniuni alternau jocurile vesele cu discuții pe teme creștine, lecturile unor cărți interesante cu rugăciunile. Ne dădeam unul altuia sfaturi bune, ne ajutam să ne corectăm defectele personale. Fără să știm, puneam în practică acele mari cuvinte ale lui Pitagora: “Dacă nu ai un prieten care să te corecteze, plătește un dușman să o facă”.

Nr vizitatori: 1091250
Harta Site Politică de confidențialitate