Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

      Noua capelă era o clădire foarte săracă. Totuşi, exista un contract în regulă care ne-o garanta pentru tei ani şi aceasta ne elibera de teama de a fi evacuaţi când ne-am fi aşteptat mai puţin. Emigrările, cu voia lui Dumnezeu, se terminaseră.
      Mie această bisericuţă mi se părea locul unde în vis văzusem scris: “Aceasta este casă mea. De aici va ieşi gloria mea”. Planurile lui Dumnezeu însă erau diferite.
      Locul Oratoriului nostru, din păcate, era aproape de o casă unde locuiau femei cu o viaţă dubioasă şi unde era deschisă, până noaptea târziu, crâşma Grădinăriei. Acolo, în special în zilele de sărbătoare, îşi dădeau întâlnire beţivii oraşului. În ciuda acestor vecini, care ne nelinişteau, am început, cu regularitate, întâlnirile noastre.
      Când modificările au fost terminate, arhiepiscopul ne-a îngăduit să binecuvântăm şi să folosim ca biserică acea clădire sărăcăcioasă. Aceasta s-a întâmplat în duminica de Paşti, 12 aprilie 1846.
      Pentru a-şi arăta mulţumirea, arhiepiscopul ne-a reînnoit toate permisiunile pe care ni le dăduse pe când Oratoriul era la Refugiu. În această capelă mică puteam să cântăm liturghia, să facem novene şi tridue, să organizăm exerciţii spirituale, să primim Sfânta Împărtăşanie şi chiar Mirul. Arhiepiscopul a îngăduit chiar ca fiecare băiat care frecventa Oratoriul să primească Sfânta Împărtăşanie de Paşti în capela Pinardi. (Pe atunci Împărtăşania de Paşti trebuia făcută în propria parohie).

Nr vizitatori: 796508