Centrul Don Bosco România


Mă apropiam de sfârșitul anului de studii umanistice. Venise și pentru mine timpul să mă gândesc serios la ce urma să fac în viață.

Visul pe care îl avusesem la Becchi mi se întipărise pentru totdeauna în minte. În plus, trebuie să spun că acel vis mi s-a repetat de mai multe ori și, de fiecare dată, mai clar. Dacă vroiam să dau crezare acelui vis, trebuia să mă gândesc să devin preot. Aveam și o oarecare înclinație pentru a deveni preot. Dar nu vroiam să cred în vise. Și apoi, felul meu de a trăi, unele obișnuințe pe care le prinsesem, lipsa totală a virtuților care sunt necesare preoților, mă făceau foarte nehotărât. Alegerea mea era foarte dificilă.

Am cugetat mult. Am citit câteva cărți despre chemarea la viața religioasă și preoțească. M-am rugat îndelung. Am cerut sfaturi. Apoi m-am hotarât.

Am dat examenul pentru a intra în seminar și mă pregăteam pentru ziua în care urma să îmbrac haina clericală. Mă punea pe gânduri convingerea că (în viața cotidiană) mântuirea sau pierderea sufletului nostru depinde de orientarea pe care o dăm vieții noastre.

Am cerut mai multor prieteni să se roage pentru mine. Am făcut o novenă. În ziua Sfântului Rafael, 25 octombrie, m-am spovedit și m-am împărtășit. Înainte de liturghia solemnă, parohul din Castelnuovo, don Cinzano, a binecuvântat haina clericală și mi-a dat-o să o îmbrac.

Mi-a cerut să renunț la hainele lumești cu aceste cuvinte:

“Domnul să te dezbrace de omul vechi, de obișnuințele sale și de felul lui de a se purta”. Și eu, ca pentru mine, am răspuns: ”Câte lucruri vechi nu sunt de înlăturat din viața mea! Domnul meu, distruge tu obiceiurile mele rele!” Mi-a dat gulerașul alb zicându-mi: ”Domnul să te îmbrace cu omul cel nou, făcut după inima lui Dumnezeu întru dreptate, întru adevăr și întru sfințenie”. M-am simțit profund mișcat și am spus în inima mea: ”Dumnezeul meu, fă ca eu să încep cu adevărat o viață nouă în gânduri, cuvinte și fapte. Maria, fii tu mântuirea mea!”

În zilele următoare am meditat îndelung la modul meu de viață. Trebuia să-l refac complet. Sigur, nu fusesem un răufăcător până atunci. Dar în mine stăpâneau neîndoiala, orgoliul, mania de a juca, de a sări, de a mă distra: toate, lucruri care-ți dau o bucurie de moment, dar care te lasă cu sufletul neîmpăcat.

Pentru a-mi fixa un alt stil de viață pe care urma să-l păstrez pentru totdeauna, am trecut în scris șapte hotărâri:

1. Nu voi mai lua parte la spectacole publice. Nu voi mai participa la bâlciuri și la târguri. Nu voi mai merge la dansuri și la teatre. Voi face tot posibilul pentru a nu mai participa la prânzuri și banchete.

2. Nu voi mai face pe scamatorul și pe saltimbancul. Nu voi mai umbla pe funie, nu voi mai cânta la vioară, nu voi mai merge la vânătoare. De fapt, cred că aceste lucruri sunt în contradicție cu viața unui preot.

3. Voi ști să găsesc timp pentru reflecții și meditație. Voi fi cumpătat la mâncare și băutură. Voi dormi atâtea ore câte sunt necesare pentru sănătate.

4. Până acum am citit multe cărți profane. De acum înainte voi citi cărți pe teme religioase pentru a-i sluji lui Dumnezeu.

5. Voi combate cu toate forțele gândurile, discuțiile, cuvintele, lecturile contrare castității. Voi pune, în schimb, în practică oricelucru, cât de mărunt, care să folosească la conservarea acestei virtuți.

6. În fiecare zi mă voi ruga Domnului, voi face o mică meditație și o lectura spirituală.

7. Voi povesti, în fiecare zi, întâmplări și gânduri care ar putea face bine. Le voi povesti prietenilor, colegilor, rudelor. Dacă nu voi întâlni pe nimeni, voi vorbi despre ele cel puțin cu mama.

Acestea sunt hotărârile pe care le-am luat în zilele când am îmbrăcat haina clericală. Pentru a-mi rămâne bine fixate în minte, am mers înaintea unei icoane a Mariei, le-am citit și i-am făcut promisiunea formală de a le respecta cu prețul oricărui sacrificiu.

Nr vizitatori: 1053042
Harta Site Politică de confidențialitate