Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

      Am făcut o cerere urgentă primăriei din Torino, însoţită de o recomandare a arhiepiscopului. Ca răspuns, ni s-a dat voie să mutăm Oratoriul în biserica Sfântului Martin dei Molassi, adică a morilor oraşului.
      Şi, aşa, într-o duminică de iulie a lui 1845, am mers să intrăm în posesia noului cartier general. Între râsete, bufnituri şi gălăgie, fiecare ducea cu el ceea ce putea. Prin cartier se înşiruiseră copii, tineri, bănci, genoflexoare, candelabre, scaune, cruci, tablouri mari şi mici. O adevărată emigrare suportată cu veselie. În adâncul inimii, însă, ne părea rău.
     Viaţa religioasă în noul Oratoriu se desfăşura ca la Refugiu. Erau, însă, şi unele dificultăţi. Nu aveam voie să celebrăm liturghia şi nici să dăm binecuvîntarea euharistică. De aceea, tinerii nu puteau să primească Împărtăşania, elementul de bază al Oratoriului nostru. Chiar şi pauza era foarte tulburată: băieţii trebuiau să se joace în drum sau în mica piaţă din faţa bisericii pe unde treceau căruţe şi cai. Neavînd nimic mai bun, mulţumeam Cerului pentru acel puţin pe care ni-l dăduse, dar aşteptam o rezolvare mai bună. Ne-au copleşit însă mari potrivnicii.
     Morarii şi familiile lor erau deranjaţi de jocurile,de cântecele şi de strigătele copiilor noştri. Au început, aşadar, să se plângă la primărie. Atunci au început să se împrăştie vorbe neliniştitoare în ceea ce ne privea. Se spunea că adunările Oratoriului sunt periculoase. Pentru că tinerii ascultau tot ceea ce le ziceam, mulţimea lor ar fi putut fi folosită pentru răscoale şi revolte. Se spunea chiar (fără nici o dovadă), că băieţii stricau totul, în biserică şi în afara bisericii, că stricau până şi podeaua. Dacă nu eram imediat îndepărtaţi, se părea că Torino urma să intre în ruină.
     Lucrurile au ajuns până acolo încât, secretarul morilor a scris o scrisoare primarului din Torino înşirând şi umflând toate acuzaţiile ce ni se aduseseră.A ajuns să afirme chiar, că Oratoriul nostru era un loc de imoralitate. Scrisoarea se încheia susţinând că familiile din jurul Morilor nu vor mai putea să-şi îndeplinească datoriile şi nici să trăiască în pace până când noi nu vom fi plecat.
     Primarul a înţeles foarte bine că acuzaţiile nu erau fondate. Dar, a răspuns cu un ordin care cerea plecarea noastră imediată. Ne-a părut foarte rău; totuşi, a trebuit să evacuăm locul.
Nr vizitatori: 796510