Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

      Din zi în zi numărul celor care cereau găzduire creştea. Unde să-i primim pe toţi băieţii săraci care îmi cereau să-i primesc ca interni? Problema era agravată de faptul că explozia depozitului de praf de puşcă, petrecută cu un an în urmă, stricase pe jumătate casa cumpărată de la Pinardi.
      În acele momente de urgentă nevoie am luat hotărârea să ridic o nouă construcţie. Ca să folosim în continuare vechile camere, s-a început construirea părţii noi ca o prelungire a casei Pinardi.
      Intrasem deja în toamnă, dar lucrările au mers cu iuţeală şi repede s-a ajuns la acoperiş. Erau deja montate bârnele acoperişului, suporturile pentru ţigle erau bătute în cuie, ţiglele erau stivuite pe bârne şi urmau să fie aşazate când, o ploaie puternică a întrerupt lucrările. Timp de mai multe zile apa a curs scurgându-se şi infiltrându-se, a măcinat tencuiala proaspătă lăsând zidurile din cărămizi şi pietre spălate.
      Era cam doisprezece noaptea. Dormeau cu toţii. Şi iată, s-a auzit un zgomot puternic, care se făcea din ce în ce mai intens şi mai înfricoşător. Ne-am trezit fiecare şi, neştiind ce se întâmplă, înspăimântaţi, ne-am înfăşurat cu păturile sau cerşafurile şi am ieşit din dormitor. În confuzia creată fiecare fugea fără să ştie încotro, dar cu dorinţa de a se îndepărta de pericolul iminent. Dezordinea şi vacarmul creşteau. Scheletul acoperişului, ţiglele, zidurile, cădeau cu zgomot, prăvălind totul.
      Noua construcţie se rezema de zidul clădirii vechi şi scunde, şi era pericolul ca toţi să rămână striviţi sub dărâmăturile care abia se mai ţineau. Dar nu a fost nici o nenorocire personală, în afară de acel îngrozitor tunet care ne-a speriat de moarte.
      Dimineaţa a ajuns o comisie de ingineri trimisă de la Municipiu pentru evaluări la faţa locului. Cavalerul Gabetti, văzând un pilastru rupt de la bază rezemat pe un dormitor a exclamat:
      - Mergeţi şi mulţumiţi Fecioarei Consolate. Acel stâlp se ţine ca prin minune. Dacă ar fi căzut i-ar fi îngropat sub ruine pe Don Bosco şi pe cei treizeci de băieţi cu care dormea împreună în camera de dedesupt.
      Lucrările erau în sarcina trustului şi toate oalele s-au spart în capul maistrului şef. Pagubele au fost evaluate la zece mii de lire. Faptul s-a întâmplat la doisprezece noaptea pe 2 decembrie 1852.
      În mijlocul evenimentelor triste care însoţesc viaţa oamenilor, este mereu mâna bunului Dumnezeu care îmblânzeşte nenorocirile noastre. Dacă acel dezastru s-ar fi întâmplat cu două ore mai devreme, ar fi îngropat elevii şcolilor serale. Orele se terminau la zece iar elevii, când ieşeau din clase, zăboveau pentru mai bine de jumătate de oră în faţa clădirii în construcţie. Erau aproape trei sute. Dezastrul a început la vreo două ore după ce plecaseră toţi.

Nr vizitatori: 796751