Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

 

      ...

      Don Bosco rămase la pat patruzeci şi două de zile. Infirmierul său, Enria, depunea în Procesele Apostolice:
      „Resemnarea sa era mare de tot; punea în practică lozinca sa: FARE, PATERE, TACERE: să faci, să rabzi, să taci; pe care mi-o repeta deseori când se simţea mai bine. Acum el, nemaiputând face, răbda şi tăcea.”
      Boala avu o dublă fază, între 20 şi 31 decembrie 1887 agravându-se în mod alarmant. De aceea, în 23 decembrie, se începu adoraţia perpetuă în faţa Preasfântului Sacrament, pentru a-i implora tămăduirea. Băieţii se împărţiră pe clase şi pe ateliere, căci tinerii, când ţin la cineva, sunt gata de orice, şi mai ales ei nu dau îndărăt din faţa jertfei. Ba chiar doisprezece dintre ei, în frunte cu Don Berto, îşi oferiseră din toată inima viaţa pentru a i-o salva pe a lui Don Bosco.
       Prin ianuarie îşi reveni un pic însă boala continua să se agraveze ajungând în 29 ianuarie la faza finală.
      Celor ce se apropiau de pat pentru a-l saluta, le spunea: La revedere în Rai. Iar lui Don Bonetti îi încredinţa chiar un mesaj:
      - Spune băieţilor că îi aştept pe toţi în Paradis. Când vei vorbi sau predica, insistă asupra Cuminecării frecvente şi a devoţiunii către Preacurata.
      E ultima amintire şi îndreptarul de viaţă lăsat de Marele Educator acelui tineret pe care-l iubise atât de mult.
      În 31 ianuarie la orele 4:30 Don Bosco trecu la cele veşnice. Avea 72 de ani, 5 luni şi 15 zile.

      O mulţime imensă veni la Valdocco să-i aducă un ultim omagiu.

Nr vizitatori: 797192