Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44


       Joi era sărbătoarea Trupul Domnului (sărbătoare de poruncă). Am făcut liturghia în satul meu, înconjurat de cei dragi. Cum se făcea şi procesiunea solemnă, am purtat Sfântul Sacrament pe străzile din Castelnuovo. Parohul a vrut să invite la prânz şi rudele mele, preoţii şi autorităţile comunei. Toţi mă iubeau şi, împreună cu mine, toţi erau mulţumiţi.
       În seara acelei zile m-am întors acasă.
       Cănd eram aproape de locurile unde copilărisem, când am revăzut locul unde am avut visul la nouă ani, nu am putut să-mi stăpânesc emoţia. Am spus:
       - Cât sunt de minunate căile Providenţei! Într-adevăr Dumnezeu a ridicat de la pământ un sărman băieţandru, ca să-l aşeze printre aleşii săi.

Nr vizitatori: 796751