Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

      Când s-a răspândit zvonul că boala mea este gravă, tinerii au fost cuprinşi de o durere aprinsă, de o amărăciune de nedescris. În orice moment, la uşa camerei unde eram, veneau grupuri de băieţi. Plângeau şi cereau ştiri despre mine. Nu vroiau să plece: aşteptau, din moment în moment, o veste mai bună. Eu auzeam întrebările pe care le făceau infirmierului şi eram mişcat.
      Afecţiunea pe care o aveau pentru mine îi împingea la adevărate fapte de eroism. Se rugau, făceau posturi, participau la Sfinte Liturghii şi se Împărtăşeau. În Sanctuarul Consolatei vegheau cu schimbul ziua şi noaptea. Mereu era cineva care se ruga pentru mine în faţa icoanei Fecioarei. Dimineaţa, cei care trebuiau să meargă la serviciu aprindeau o lumânare care să rămână, în locul lor, în faţa altarului. Mulţi alţii găseau timp să meargă şi în timpul zilei şi rezistau până seara târziu. Se rugau şi o implorau pe Maica Domnului să li-l păstreze în viaţă pe Don Bosco.

Nr vizitatori: 796751