Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

 

      Venise ultima duminică în care puteam să adunăm Oratoriul pe pajişte. Era 5 aprilie 1846, duminica de dinaintea Paştelui. Nu spusesem nimic nimănui, însă toţi ştiau că sunt în necaz.
      În seara acelei zile am privit îndelung mulţimea copiilor care se jucau. Era “secerişul bogat “ al Domnului. Dar, lipseau muncitorii. Eram doar eu singur, muncitor obosit, cu sănătatea şubredă. Aş mai fi putut să-mi adun băieţii? Unde?
      M-am tras deoparte, am început să mă plimb singur şi am izbucnit în plâns. “Dumnezeul meu - am spus - de ce nu-mi arăţi locul unde să-mi duc Oratoriul? Fă-mă să înţeleg unde, sau spune-mi ce să fac”.
      Abia rostisem aceste cuvinte când mă pomenesc cu un oarecare Pancrazio Soave care, bâlbâindu-se mi-a spus:
      - Este adevărat că dumneavoastră căutaţi un loc ca să faceţi un laborator?
      - Nu un laborator ci un Oratoriu.
      - Nu ştiu care ar fi diferenţa. Oricum locul este. Veniţi să-l vedeţi. Este proprietatea domnului Francesco Pinardi, om cinstit. Veniţi şi veţi face un contract bun.

Nr vizitatori: 797190