Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

      M-am întors în grabă la tineri, i-am adunat în jurul meu şi am început să strig:
      - Veseli, copiii mei! Avem Oratoriul de unde nimeni nu ne va mai alunga. Vom avea biserică, şcoli, curte pentru a sări şi a ne juca. Duminică, duminică vom merge. Este acolo în casa lui Francesco Pinardi! Şi, cu mâna, arătam locul.
      Cuvintele mele au fost primite cu un entuziasm de nedescris. Care alerga, care sărea de bucurie, care rămânea pe loc nemişcat, ca o statuie, de mirare, care sărea, care exulta.
      Simţeam în suflet o mare plăcere şi nu ştiam cum să o arătăm. Sfânta Fecioară, căreia în acea dimineaţă ne-am dus să ne rugăm la Madona de Câmpie, ne ascultase.
      Pentru a-i mulţumi, am îngenunchiat pe iarbă, pentru ultima oară, şi am recitat Rozariul. După aceea, fiecare a plecat acasă.
      Am dat, aşa, ultimul salut pajiştii noastre, fără să ne pară rău, pentru că ne aştepta un loc mai bun.
      Duminica următoare era Paştele. Am dus la şopronul Pinardi băncile, tablourile, sfeşnicele, bilele, cataligele, trompeta şi toba. Mergeam să luăm în stăpânire noua noastră casă
.

Nr vizitatori: 796510