Centrul Don Bosco România


M-am întors în grabă la tineri, i-am adunat în jurul meu și am început să strig:

- Veseli, copiii mei! Avem Oratoriul de unde nimeni nu ne va mai alunga. Vom avea biserică, școli, curte pentru a sări și a ne juca. Duminică, duminică vom merge. Este acolo în casa lui Francesco Pinardi! Și, cu mâna, arătam locul.

Cuvintele mele au fost primite cu un entuziasm de nedescris. Care alerga, care sărea de bucurie, care rămânea pe loc nemișcat, ca o statuie, de mirare, care sărea, care exulta.

Simțeam în suflet o mare plăcere și nu știam cum să o arătăm. Sfânta Fecioară, căreia în acea dimineață ne-am dus să ne rugăm la Madona de Câmpie, ne ascultase.

Pentru a-i mulțumi, am îngenunchiat pe iarbă, pentru ultima oară, și am recitat Rozariul. După aceea, fiecare a plecat acasă.

Am dat, așa, ultimul salut pajiștii noastre, fără să ne pară rău, pentru că ne aștepta un loc mai bun.

Duminica următoare era Paștele. Am dus la șopronul Pinardi băncile, tablourile, sfeșnicele, bilele, cataligele, trompeta și toba. Mergeam să luăm în stăpânire noua noastră casă

Nr vizitatori: 1082960
Harta Site Politică de confidențialitate