Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

      Între timp, zvonul că Don Bosco înnebunise se răspândea din ce în ce mai mult. Prietenii mei sufereau. Ceilalţi râdeau. Toţi se ţineau departe de mine. Arhiepiscopul nu intervenea. Don Cafasso sfătuia la aşteptare. Don Borel tăcea. Toţi colaboratorii mei mă lăsau singur în mijlocul a patru sute de băieţi.

      Câteva distinse persoane s-au hotărât, în acea situaţie, să se ocupe de sănătatea mea. Una dintre ele a propus:
      - Don Bosco are idei fixe. Dacă nu urmează un tratament bun, va ajunge nebun. Să-l internăm într-o clinică. Acolo, cu multă grijă, doctorii vor face ceea ce prescrie medicina.
      Doi preoţi au fost însărcinaţi să vină să mă ia cu o birjă şi să mă ducă la “balamuc”. Au ajuns, m-au salutat cu respect. După aceea, mi-au cerut noutăţi despre sănătate, despre Oratoriu, despre noua casă şi despre biserica pe care le prevedeam ca viitor sediu pentru opera mea. La sfârşit au suspinat adânc şi au murmurat:
      - Este chiar adevărat.
      Mi-au arătat birja şi m-au invitat la o plimbare cu ei. Au zis:
      - Puţin aer o să-ţi facă bine. O să avem timp să pălăvrăgimun pic împreună.
      Mi-am dat imediat seama de “gluma” pe care vroiau să mi-o facă şi, fără să arăt că mi-am dat seama, i-am însoţit până la birjă. Am insistat ca ei să se urce mai întâi. Când au fost înăuntru, în loc să-i urmez, am închis repede uşiţa şi i-am spus birjarului:
      - Repede, la spitalul de nebuni! Aceşti doi preoţi sunt aşteptaţi acolo.

Nr vizitatori: 796510