Centrul Don Bosco România


Petrecusem câteva luni de convalescență în familie. Acum eram hotărât să mă întorc printre iubiții mei copii. În fiecare zi era cineva care venea să mă viziteze sau care îmi scria. Îmi urau “grabnică însănătoșire!”

Dar unde să merg să locuiesc acum când eram concediat de la Refugiu? Cu ce mijloace puteam să întrețin o operă care, din zi în zi, cerea mai multă trudă și mai mulți bani? Trebuia să ne întreținem eu și persoanele care munceau pe lângă Oratoriu.

Pe atunci se eliberaseră două camere în casa Pinardi și le-am închiriat pentru mine și pentru mama mea.

- Mamă, i-am spus într-o zi, ar trebui să merg să locuiesc la Valdocco. Ar trebui să iau și o femeie pentru servicii. Numai că în acea casă locuiesc persoane în care un preot nu se poate încrede. Singura persoană care mă poate elibera de bănuieli și răutăți ești tu.

Ea a înțeles seriozitatea cuvintelor mele și a spus:

- Dacă crezi că aceasta este voința Domnului, sunt gata să vin.

Mama făcea un mare sacrificiu. Nu era bogată dar, în familie, era ca o regină. Cei mici și cei mari o iubeau și o ascultau în toate.

De la Becchi am trimis câteva lucruri necesare pentru pregătirea camerelor. Celelalte puține acareturi au fost aduse din camera în care locuisem la Refugiu. Înainte de a pleca, mama a umplut un coș cu lenjerie și alte câteva lucruri necesare. Eu am luat breviarul, un liturghier, câteva cărți și câteva caiete. Aceasta era toată averea noastră.

Am pornit pe jos de la Becchi, ne-am oprit la Chieri și, în seara zilei de 3 noiembrie 1846, am ajuns la Valdocco.

Nr vizitatori: 1091250
Harta Site Politică de confidențialitate