Am celebrat liturghia, am spus rugăciunile de mulțumire după care l-am dus într-o capelă. Cu fața veselă l-am asigurat că nimeni nu o să-l mai lovească și i-am spus:

- Dragul meu, cum te cheamă?

- Bartolomeo Garelli.

- Din ce sat ești?

- Din Asti.

- Tatăl tău trăiește?

- Nu, e mort.

- Și mama ta?

- E moartă și ea.

- Câți ani ai?

- Zece.

- Ști să citești și să scri?

- Nu știu nimic.

- Ști să cânți?

Tânărul, ștergându-și ochii, mă fixă surprins în față și răspunse:

- Nu.

- Ști să fluieri?

Tânărul începu să râdă. Era ceea ce voiam. Eu continuai:

- Ai făcut Prima Împărtășanie?

- Încă nu.

- Te-ai spovedit deja?

- Da, dar când eram mic.

- Mergi la catehism?

- Nu îndrăznesc.

- De ce?

- Pentru că ceilalți copii mai mici știu să răspundă la întrebări iar eu, că sunt așa de mare, nu știu nimic. Mi-e rușine.

- Dacă ți-aș face ore de catehism separat ai veni?

- Cu multă plăcere.

- Chiar și aici?

- Numai să nu mă bată din nou.

- Fii liniștit. Nimeni nu-ți va mai face nici un rău. Dimpotrivă, acum ești prietenul meu și te vor respecta. Când vrei să începem lecțiile de catehism?

- Când vreți dumneavoastră.

- În seara asta?

- E bine.

- Chiar și imediat?

- Cu plăcere.