Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

      Stabilitatea sediului, semnele de afecţiune ale arhiepiscopului, celebrările solemne, muzica, plăcuta harababură a jocurilor atrăgeau băieţi din toate părţile. Mulţi dintre preoţii care mă lăsaseră singur au început să se întoarcă. Îmi dădeau o mână de ajutor don Giuseppe Trivero, don Giacinto Carpano, don Giovanni Vola, don Roberto Murialdo, şi veşnic neobositul don Borel.
      Iată cum se desfăşura ziua noastră de sărbătoare.
      Dimineaţa devreme deschideam biserica şi începeam să-i spovedesc pe băieţi. Spovezile durau până la ora când începea liturghia. Era fixată la opt dar, pentru a-i mulţumi pe toţi cei care doreau să se spovedească, deseori o amânam pentru ora nouă şi chiar mai târziu.
      Dacă era cu mine vreun alt preot, el rămânea cu băieţii şi îi ajuta să se roage recitând rugăciunile cu voce tare.
      Cei care erau pregătiţi, în timpul liturghiei se împărtăşeau. Imediat după aceea mă urcam la un mic pupitru şi explicam Evanghelia (după câteva duminici am început povestirea Istoriei Sfinte pe episoade). Aceste povestiri, pitoreşti datorită descrierii locurilor şi a modului de trai din alte timpuri, erau făcute în mod simplu şi popular. Plăceau celor mici, celor mari şi chiar preoţilor care le ascultau. După predică începea şcoala care ţinea până la doisprezece.
      La unu după-amiaza începea recreaţia: bile, catalige, puşti şi săbii de lemn, aparate pentru gimnastică. La două jumătate începea catehismul. Băieţii care, pe atunci, veneau la Oratoriu reţineau foarte greu. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să încep cântecul Bucură-te Maria: din patru sute de băieţi nici unul nu era în stare să continue dacă nu se mai auzea vocea mea. După catehism spuneam Rozariul. Uşor, uşor, însă, i-am învăţat să cânte vesperele. Am început să învăţăm Ave Maris Stela, după aceea Magnificat, după aceea, unul câte unul, psalmii şi, la sfârşit, antifonele. Pe parcursul unui an am reuşit să cântăm toate vesperele Mariei.
      După vespere (sau după Rozariu) urma o scurtă predică ce cuprindea, aproape mereu, un fapt care ne punea dinainte o virtute, sau cerea să se lupte împotriva unei obişnuinţe urâte. Totul se încheia cu cântecul Litaniei Mariei şi cu Binecuvântarea Euharistică.
      După ieşirea din biserică fiecare făcea ce vroia cu timpul său liber. Câte unul continua catehismul, lua lecţii de cântec sau de lectură. Marea majoritate a băieţilor se jucau alergând şi sărind până spre seară. Sub supravegherea mea intrau în acţiune toate obiectele pentru joacă, până ce şi instrumentele scamatorilor pe care învăţasem să le folosesc pe izlazul din Becchi. Numai cu lucruri de acest fel se puteau împiedica certurile şi se putea menţine o veselie ordonată în acea armată de copii. Despre mulţi dintre ei se putea spune ca în Sfânta Biblie: “Ca şi caii şi catârii tropăie, dar nu înţeleg”.
     Trebuie să mărturisesc că şi la băieţii fără nici o pregătire am admirat mereu un adânc respect pentru Biserică şi preoţi, şi o mare dorinţă de a cunoaşte religia creştină.
     Eu mă serveam de acele recreaţii foarte lungi ca să mă apropii de orice băiat. Cu un cuvânt şoptit la ureche îi recomandam unuia mai multă ascultare, altuia mai multă punctualitate la catehism, unui al treilea să vină să se spovedească, altuia îi sugeram un gând pentru meditaţie, şi aşa mai departe. Pot să spun că recreaţia era momentul în care atrăgeam un număr foarte mare de băieţi care, sâmbătă seara sau duminică dimineaţa, veneau cu foarte multă bunăvoinţă să se spovedească.

Nr vizitatori: 796510