Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44

 

      Trupul lui Don Bosco a fost pus într-un fotoliu, în coridorul din spatele Capelei de sus. Era îmbrăcat în ornatele preoţeşti şi în mâna dreaptă ţinea Crucifixul. Avea trăsăturile nealterate, părea că zâmbeşte. Dacă n-ar fi fost paloarea feţei, ce contrasta cu violetul ornatelor, ai fi spus că adormise lin în timp ce se ruga.
       Cum se promisese, în ziua următoare, 1 februarie, fotoliul Sfântului fu adus în biserică. Când porţile fură deschise, părea că tot oraşul venise aici, spre a venera acest trup în care sălăşluise un suflet atât de mare şi Sfânt. Alergau aici oameni din toate clasele sociale: meseriaşi şi muncitori, industriaşi şi comercianţi, aristocraţi şi funcţionari de stat, laici şi preoţi, tineri şi bătrâni. Mulţimile defilau în pas alert şi toţi socoteau un mare privilegiu faptul de a putea săruta mâinile acelea atât de albe, de muncite şi de nevinovate. Cei ce se perindară aşa - după aprecierea lui Angelo Amadei, el însuşi martor ocular - au fost mai bine de o sută de mii. Toţi ţineau să atingă de Sfânt un rozar, o medalie, o carte de rugăciuni. Dar curând trebui să se interzică aceasta, pentru ca toţi să poată ajunge la rând.
       Seara, la ora opt, porţile Oratoriului şi ale Bisericii se închiseră. Dar fu în zadar. Mulţi veniseră de la mari depărtări, şi cu ce jertfe!, şi ele fură iarăşi redeschise.

      Închiderea definitivă a sicriului se făcu abia la orele două după-masă, pentru a mai da şi Salezienilor ce veneau de la mari depărtări, şi care-şi anunţaseră sosirea, putinţa de a-l mai vedea o dată.
      La închidere, după cincizeci şi şapte de ore de la moartea sa, nu numai că nu exala nici un miros rău, ci se simţea, dimpotrivă, o mireasmă plăcută: un miros cu o nuanţă de trandafiri şi alte flori. Mâna dreaptă era de o flexibilitate desăvârşită şi, dacă n-ar fi fost rece, ai fi spus că e vie.

Nr vizitatori: 796508