Harta Site Login
Seria I
Seria II
Seria III
Seria IV
43 44


      Acele plimbări aprindeau în tineri un entuziasm uriaş. Oratoriul, acel amestec de rugăciune, jocuri şi plimbări, era de acum viaţa lor. Orice băiat îmi era prieten până într-acolo încât, nu doar că asculta de orice semn al meu, dar era nerăbdător să facă ceva pentru mine. Într-o zi, un poliţist m-a văzut aducând la ordine patru sute de băieţi, făcând un singur semn cu mâna, şi a exclamat:
      - Dacă acest preot ar fi general de armată ar putea învinge cea mai puternică armată din lume.
      Trebuie să recunosc că afecţiunea şi ascultarea băieţilor mei atingea limite incredibile. Dar, chiar acest lucru a întărit zvonul că Don Bosco cu tinerii săi ar putea, dintr-un moment în altul, să pornească o revoluţie.
      Era un zvon ridicol şi totuşi, a găsit crezare pe lângă autorităţi. În mod special a trezit bănuieli marchizului Michele de Cavour, tatăl celebrilor Camillo şi Gustav, secretarul oraşului şi, ca atare, şeful poliţiei. M-a invitat în Palatul Municipal, mi-a făcut o scurtă informare asupra zvonurilor care circulau pe seama mea şi a încheiat:
      - Dumneavoastră sunteţi un preot deosebit. Acceptaţi sfatul meu: trimeteţi-i acasă pe toţi aceşti golani. Nu pot decât să vă facă neplăceri dumneavoastră şi autorităţilor publice. Am dovezi că adunările acestor tineri sunt periculoase şi, de aceea, nu pot să le tolerez.
      - Domnule Marchiz - am răspuns, - eu încerc doar să îmbunătăţesc viaţa acestor săraci fii ai poporului. Nu caut ajutoare financiare. Caut doar un loc unde să-i adun. Cu activitatea mea fac să scadă numărul acelora care intră în închisori.
      - Greşiţi părinte. Oboseala dumneavoastră e în zadar. Eu nu vă pot da un sediu pentru că, repet, reuniunile voastre sunt periculoase. Şi, fără ajutorul meu, nu veţi mai găsi mijloace ca să plătiţi chirii şi cheltuieli. Vă repet: nu mai pot permite reuniunile acestor vagabonzi.
      - Dumneavoastră spuneţi că oboseala mea e în zadar. Dar, rezultatele pe care le-am obţinut demonstrează contrariul. Mulţi tineri erau complet abandonaţi. I-am adunat, i-am abătut de la căile strâmbe şi, i-am îndreptat înspre o meserie cinstită. Nu au mai ajuns în puşcării cum deja li se întâmplase. În ce priveşte mijloacele financiare, nu mi-au lipsit niciodată: sunt în mâinile lui Dumnezeu care, deseori se foloseşte de lucruri de puţină valoare ca să-şi realizeze cele mai mari planuri ale sale.
      - Aveţi răbdare şi ascultaţi-mă. Eu nu pot să mai permit adunările voastre.
      - Dumneavoastră nu mi le interziceţi mie, Marchize, dar le interziceţi acestor tineri abandonaţi. Făcând aşa, dumneavoastră îi împingeţi pe un drum periculos.
      - Nici să n-aud. Nu v-am chemat să discutăm. Dumneavoastră creaţi dezordini pe care eu vreau şi trebuie să le elimin. Nu ştiţi că este interzisă orice adunare publică care nu are un permis în regulă?
      - Dar adunările mele nu au un scop politic. Eu predau catehismul la nişte sărmani copii şi o fac cu permisiunea arhiepiscopului.
      - Arhiepiscopul ştie de activitatea dumneavoastră?
      - Sigur. Nu am făcut niciodată un pas fără permisiunea lui.
      - Eu, în schimb, nu pot să permit aceste reuniuni.
      - Domnule Marchiz, vreţi vrea oare să-mi interziceţi să fac catehism câtă vreme am permisiunea arhiepiscopului?
      - Dacă arhiepiscopul vă va da ordin să încetaţi acest Oratoriu ridicol, veţi asculta?
      - Am început şi am continuat încurajat de superiorul meu bisericesc. Orice ordin va vrea să-mi deie mă va găsi pregătit.
      - Atunci puteţi pleca. Voi vorbi cu arhiepiscopul. Dar, dacă nu veţi asculta nici de el, mă veţi constrânge să folosesc mijloace mai severe. Să nu uitaţi.

Nr vizitatori: 796510